Un român care a călătorit în toată lumea prezintă patru modele de țări numai bune pentru România, după Georgescu

Publicat: 05 dec. 2024, 16:28, de Evelin Ceciu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un român care a călătorit în toată lumea prezintă patru modele de țări numai bune pentru România, după Georgescu
Model de urmat pentru România. Cezar Dumitru, printre tradiții și obiceiuri în Papua Noua Guinee

Afganistan, Turkmenistan, Algeria sau Papua Noua Guinee sunt patru modele de țări, în viziunea lui Georgescu, propuse de bloggerul de turism Cezar Dumitru după ce a urmărit planurile pe care le are cu România candidatul la prezidențiale. Pe blogul imperatortravel.ro, pasionatul de călătorii a precizat că nu trebuie să ne întoarcem în istorie pentru a vedea ce ne paște cu Georgescu–președinte, fiindcă avem exemple chiar în lumea contemporană numai bune de urmat pentru România.

„Este evident că în următoarele zile se joacă la ruletă viitorul României. Și nu pentru următorii cinci ani, ci pentru următorii 15 sau 20. Pentru că în cinci ani poți distruge tot ce s-a construit și să arunci România în trecut, în cel mai bun caz în anii ’90”.

Cezar Dumitru este de părere că alegerea lui Iliescu în 1990 a făcut ca România să piardă cel puțin 15 ani de dezvoltare, iar alegerea candidatului pro-rus Călin Georgescu, „un individ care anunță un plan bine pus la punct de a arunca România în haos”, ne poate face să pierdem cel puțin 20 de ani de dezvoltare. De la oprirea construcției oricărei autostrăzi la distrugerea întregului sistem sanitar – bun, rău, dar existent.

„Nu ar fi prima oară când poporul ar alege liber și democratic un scelerat. La alegerile generale din 1932, Partidul Nazist al lui Adolf Hitler a câștigat alegerile cu 37,3% promițând desprinderea de sistemul vechilor partide, indepedență și mândrie națională. Știm că asta a reușit în doar 13 ani. Ironia sorții spune că cele mai multe voturi primite de Partidul Nazist la alegerile din 1932 au fost din Prusia Răsăriteană (47%), unde peste 13 ani nu a mai rămas picior de german și a devenit parte a Rusiei, după ce aproape orice urmă germană a fost cu grijă distrusă”.

Călătorul prin toată lumea ne propune să nu ne uităm neapărat la trecut pentru a prevedea ce își dorește și ce ar vrea să facă un regim Georgescu.

„O să-mi spuneți că situația din anii ’30 era alta, deși nu e chiar adevărat. În zilele noastre, sunt destul de multe similarități cu lumea acelui deceniu premergător celui de-Al Doilea Război Mondial și este din ce în ce mai evident că ne îndreptăm spre un al III-lea război mondial. Care, pentru a fi evitat, avem nevoie de lideri adevărați. Din păcate, nu prea mai există în lumea contemporană, unde există Hitleri, dar nu mai există Churchilli și Roosevelți”, menționează Cezar Dumitru. El comentează că a căutat printre cele 149 de țări pe care le-a vizitat modelele pentru România după criteriile candidatului Georgescu. În primul rând, a observat că în niciunul dintre aceste modele  salariul mediu nu depășește 300-350 de euro lunar, sistemul sanitar este, în cel mai bun caz, la pământ, fiindcă de multe ori este inexistent,  iar speranța de viață este cu zeci de ani mai mică decât în România de azi.

Afganistanul este prima țară care i s-a părut potrivită ca model pentru România, în viziunea lui Georgescu.

Prânzul într-un caravanserai din Afganistan

Prânzul într-un caravanserai din Afganistan

Model pentru România. În Afganistan, peste tot vezi portrete ale conducătorilor„Femeile e proaste și trebuie să stea la cratiță”. Este una dintre ideile fundamentale din programul lui Georgescu, opinează Cezar Dumitru. „Există o inegalitate de șanse, venituri, educație, acces la sănătate între bărbați și femei în multe țări de pe glob, multe dintre ele vin din tradiții și obiceiuri locale cu rădăcini de milenii, dar Afganistanul este o țară în care Călin Georgescu ar fi de-a dreptul fericit. În acest moment, rolul femeilor este pur de procreare, creștere de copii și să facă mâncare și curățenie acasă. Nu au ce căuta pe stradă decât eventual să cumpere o plasă de cartofi și atât. Partidul Studenților („taliban” înseamnă „student” în limba pashtună, cea mai mare comunitate etnică din Afganistan și a doua ca mărime din Pakistan), este un soi de Partid al Oamenilor Tineri care au venit la putere ca urmare a haosului (acolo haos nu înseamnă scandal în Parlament, ci război civil de-a dreptul) de după războiul ruso-afgan din anii ’80. Sistemul social și judiciar este bazat pe Sharia și pe alte tradiții musulmane – este o țară în care tradițiile strămoșești sunt urmate cu strictețe.

Fetele nu pot învăța mai mult de 6 clase

Femeile nu au voie să muncească (există foarte puține excepții, cum ar fi profesoarele la clasele de fete, doctorițele care tratează femeile și femeile care fac control corporal la intrarea în aeroporturi sau în clădiri ale administrației publice). Fetele nu pot învăța mai mult de 6 clase – în principiu, motivul este similar cu ce își propune mișcarea suveranistă de la noi. Prin clasa a VI-a, fetele ajung la vârsta de circa 12 – 13 ani, atunci au prima menstruație, deci este vârsta ideală pentru a deveni mame. Cu o speranță medie de viață de circa 60 de ani (și în scădere), în Afganistan, trebuie să fii deja bunică la 30–40 de ani, pentru că până nepoții cresc cât de cât, mori. Iar bunica are un rol vital în antrenarea tinerelor mame în creșterea copiilor, mai ales când mămicile au vreo 14–15 ani”.

Modele de urmat. Instantaneu în Afganistan

Model pentru România. Instantaneu din Afganistan

În consecință, cam jumătate din forța de muncă a Afganistanului este exclusă din capul locului din economie. Această măsură plus cei aproape 45 de ani de război neîntrerupt fac din Afganistan cea mai săracă țară din Asia și una dintre cele mai sărace din lume.

„Este un exemplu de succes, nu?, și de urmat pentru o Românie condusă de Georgescu”, se întreabă retoric Cezar Dumitru.

Din nefericire pentru Georgescu, precizează sursa citată, regimul taliban promovează vaccinarea. Aici nu este loc de întors. Echipe de vaccinare, mai ales cea antipolio, cutreieră satele însoțite de gărzi militare talibane pentru vaccinarea la foc automat. De asemenea, chiar și turiștii străini la intrarea în Afganistan primesc un shot antipolio. Afganistanul este una dintre puținele țări din lume unde a reapărut poliomielita, după ce fusese eradicată la nivel mondial.

Papua Noua Guinee este a doua țară-model pentru România, în viziunea lui Georgescu

Este o țară frumoasă, cu oameni faini (exceptând momentul în care mestecă prea mult betel și pun mâna pe macete) și unde sistemul sanitar pentru trei sferturi din națiune se bazează pe plante, legume și incantații creștine (sau nu neapărat), reiese din documentarea imperatortravel.ro. Adică, fix ce propune Georgescu pentru sistemul sanitar românesc. În plus, țara este extrem de religioasă. Duminica, nici vântul nu bate și vei găsi la biserică pe absolut toți locuitorii așezării sau parohiei – bărbați, femei, copii, uneori și capre. Cam 50% erau credincioși ai unor culte creștine „vechi” (catolici, luterani, anglicani), iar 50% făceau parte din culte creștine noi, ceva gen New Age, adică religia lui Georgescu. Deci pare țara perfectă.

Bloggerul spune că a fost prin mai multe locuri din Papua. Pe valea Râului Sepik locuiesc probabil în jur de 500.000 de suflete. Sigur nu știe nimeni, pentru că nu s-a făcut niciodată vreun recensământ. O zonă pitorească, cu sate tradiționale și obiceiuri ancestrale. „I-am întrebat dacă au vreun spital prin zonă”. La Wewak, undeva la vreo 6–20 de ore de mers cu barca și cu mașina. „I-am întrebat de câte ori au fost în viață la Wewak”. Din cei 40–50 de oameni care erau în jurul meu, doar unul ajunsese demult și sigur nu la spital. Mai era un dispensar undeva într-o comună mai răsărită, de unde pornea șoseaua spre Wewak, dar nici acolo nu ajunsese nimeni. E vorba de spital. Nu am văzut vreun bătrân și am înțeles că de pe la 35–40 de ani ești deja considerat moș. Nu există vreo familie în care să nu le fi murit vreun copil sau mai mulți, când erau mici. În mod surprinzător, în ciuda numeroaselor leacuri băbești, plante medicinale și incantații în biserică sau provenind din perioada precreștină.

„Asta e, dădea colțul la 40 ani, îl îngropau și viața mergea mai departe. Și așa erau mulți copii, cel puțin doi-trei tot supraviețuiau să procreeze. În rest, oamenii păreau destul de zâmbitori. Pentru o țară care se potrivește poftelor lui Georgescu. În mod surprinzător, venituri de 100–200 de dolari în cash sunt considerate extrem de ridicate. Restul se pescuiește din râu sau se crește în grădina din spatele casei. Sau din jefuirea tribului învecinat, în unele cazuri.”

Papua Noua Guinee și în special valea Râului Sepik este un mod pe care România lui Călin Georgescu îl poate urma cu mare succes.

 

Algeria completează podiumul cu modele numai bune de urmat de România, în viziunea candidatului la prezidențiale Georgescu

Cezar Dumitru de la Imperator Travel crede că efectiv doar SUA, China și India ar putea fi singurele țări din lume care să nu vrea investiții străine, să își închidă granițele și să trăiască doar din ce produc. „Dar există niște țări care fix asta fac. Adică sunt paradisul economic visat de Călin Georgescu. Nu importă nimic, exportă cam ce pot și ce au și trăiesc excelent, nu?, din ce au”, menționează bloggerul de travel.

„Cel mai bun exemplu destul de aproape de noi este Algeria. Algeria a fost afectată de un război de eliberare crunt timp de câteva decenii, un război purtat împotriva Franței, dar și împotriva populației de origine europeană din Algeria (așa-numiții pieds noirs, picioarele negre care erau în mare parte de origine din Franța, dar destui veniți din Portugalia, Spania și evrei). După ce Franța a renunțat la război (economic, fusese un dezastru, pur și simplu, nu și-l mai puteau permite) și s-a retras în 1962, Algeria a îmbrățișat o economie naționalistă foarte similară cu cea promovată de Călin Georgescu ca model economic. Ei i-au spus socialistă, dar nu era un socialism de tip sovietic din Europa de Est, ci ceva așa mai a la Georgescu – etatism combinat cu naționalism și interzicerea investițiilor străine. De fapt, odată cu independența, circa 10% din populația Algeriei, acești pieds noirs, marea majoritate antreprenori, comercianți, profesori ș.a.m.d., au fugit în două-trei luni peste Mediterană, în Franța.”

În mod surprinzător, constată Cezar Dumitru, după retragerea investitorilor străini, economia Algeriei s-a prăbușit cu 30–40%. Surprinzător, pentru că era pace, poporul suveran controla resursele și economia. Din punctul de vedere economic și al standardului de viață, era o viață mult mai plăcută în timp de război. Pe vremea lui Ceaușescu, era un banc care spunea că „dacă am avea de mâncare în magazine ar fi poate la fel de bine ca în timpul războiului”.

Model pentru România: Algeria, stradă din Djanet

Model pentru România: Algeria, stradă din Djanet

Algeria a închis piața produselor străine, a interzis investițiile străine și a dezvoltat o industrie locală care, în principiu, ar fi trebuit să facă de toate. Există și acum, potrivit călătorului prin lume, dar nu este nicio surpriză că aceasta face produse puține și proaste, tehnologia este undeva rămasă prin anii ’50, iar competitivitatea la export este nulă – deși un culegător de măsline algerian este plătit de 15 ori mai puțin decât unul grec, uleiul de măsline algerian este mai scump decât cel grecesc. În condiții de climă și sol similare (pentru cine nu știe, Algeria nu este numai deșert – zona nordică, locuită de majoritatea populației, este destul de fertilă, gen Italia, Spania sau Grecia).

Țară bogată, cetățeni săraci

În fața întrebărilor unor cetățeni, regimul de la Alger (indiferent care a fost), a răspuns constant: „Avem gaze și petrol, trăim excelent. Nu avem nevoie de nimic”. Păi, știți, produse agricole procesate să le exportați? „Avem gaze și petrol.” Păi, există potențial în turism. „Avem gaze și petrol.” Și, ghinion, „prețurile la gaze și petrol fluctuează constant pe piața mondială, iar când acestea scad, țara se îndreaptă brusc spre faliment. Să nu credeți că este un mic producător de gaze – Algeria se situează pe locul 5 în lume, depășind până și Qatarul! Iar la petrol sunt pe locul 17 în lume. Sunt încă și mai multe rezerve, dar singura companie care exploatează hidrocarburile este compania de stat Sonatrach, cea mai mare companie de petrol și gaze din întreaga Africă. Are venituri de 77 de miliarde de dolari și 200.000 de angajați”.

În condițiile în care Algeria produce mai mult gaz decât Qatar și mai mult petrol decât Kazahstanul și Omanul, populația este complet pauperă. Salariul mediu pe economie este de 280 de euro pe lună. Țara învecinată, Maroc, o țară cu o cultură similară, cu condiții climatice similare, dar o țară deschisă, cu extrem de multe investiții străine, are un salariu mediu de 950 de euro pe lună. Și Marocul NU are petrol.

„Algeria este indiscutabil modelul economic de succes pentru Călin Georgescu. Poporul algerian este stăpân la el acasă, este stăpânul resurselor minerale și al tuturor fabricilor. Iar un salariu mediu de 1.500 de lei pe lună în România este visul oricărui român, nu?”, continuă seria întrebărilor Cezar Dumitru.

 

Turkmenistanul nu a prins podiumul cu modele numai bune pentru România, dar punem asta pe seama ghinionului.

De-a lungul istoriei, numeroase țări și-au proclamat neutralitatea. Unora dintre ele, cum au fost Belgia și Olanda, le-a fost recunoscută de absolut toate puterile din jur. Toți vecinii au semnat tratate kilometrice recunoscând neutralitatea celor două țări micuțe. Rezultatul? În Primul Război Mondial, germanii au intrat peste Belgia, care a fost lăsată în ruine după patru ani de lupte desfășurate pe teritoriul național. În Al Doilea Război Mondial, tot nemții au intrat peste belgieni și, în premieră, și peste olandezi, i-au ocupat în mai puțin de două săptămâni și au lăsat un dezastru. Norocul olandezilor și belgienilor a fost că au picat în zona de influență americană și nu în cea rusească, cum a fost cazul nostru, zice turistul nostru mondial.

Spre deosebire de Belgia și Olanda, România este undeva în drumul popoarelor războinice venite din Est. Pe aici ne-a așezat împăratul Traian. Peste noi au venit goții, hunii, gepizii, slavii, avarii, pecenegii, ungurii, cumanii, otomanii și, în ultimele trei secole, rușii. Care evident că vor România – au încercat de 14 ori să ne ocupe definitiv și iremediabil, dar nu au reușit decât temporar. Aproape de fiecare dată, nu că i-am alungat noi, ci alții – otomanii, austriecii sau francezii. Noi suntem în drumul rușilor spre Adriatica și Constantinopole, adică scopul expansiunii lor de pe vremea lui Petru cel Mare – continuă documentarul Imperator Travel.

„Pe de altă parte, pe noi toate războaiele ne-au prins complet nepregătiți. Nu zic de vremea lui Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare, dar de când există România. Singura dată când nu ne-a prins nepregătiți și am avut niște rezultate excepționale a fost Războiul de Independență (1877–1878). Dar atunci, șeful armatei era un tânăr ofițer german, pe numele său Regele Carol I, care știa arta militară și a pregătit o armată superprofesionistă care a șocat întreaga Europă. Însă Primul Război Mondial ne-a prins complet nepregătiți, deși am început războiul cu doi ani după ceilalți. Am fost bătuți crunt și a trebuit să ne retragem în Moldova, unde armata rusă și misiunea militară franceză ne-au făcut capabili să spunem „pe aici nu se trece!”. În Al Doilea Război Mondial, din nou am fost prinși complet nepregătiți (deși era evident că urmează mama tuturor războaielor de ani de zile) și am cedat Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herței, Transilvania de Nord și Dobrogea de Sud fără să tragem un singur glonț. Apoi, când am intrat după un training de urgență al trupelor germane, parcursul nostru a fost mediocru – sub conducerea Mareșalului Antonescu ne-am făcut complet de râs în fața Odesei, pe care am cucerit-o doar pentru că s-au retras rușii, iar frontul de la Stalingrad a fost rupt fix în zona controlată de Armata Română. Fără mișcarea Regelui Mihai de la 23 august, am fi ajuns una sau mai degrabă trei republici sovietice socialiste.”

Pentru prima oară după ani și ani, securitatea națională a României este apărată de NATO. Pentru prima oară după 2000 de ani (adică din vremea Imperiului Roman), ținutul acesta are în spate cea mai puternică armată din lume. Sigur, are și ea minusurile ei – se vedea clar în 2022 că NATO ar fi clar surprinsă în cazul unui război serios, nu contra Iugoslaviei sau Afganistanului, ca în ultimele decenii, totuși, suntem într-o alianță pe care oricine s-ar gândi să o atace, chiar și Rusia, ar trebui să se gândească de 1.000 de ori.

O să-mi spuneți că există țări neutre, vezi Elveția. Păi Elveția este neutră din 1848, este într-o zonă montană, extrem de greu de cucerit, nu are resurse naturale, are o armată a dracului de puternică și bogăția tuturor dictatorilor se află acolo. Niciunul dintre aceste criterii nu s-a potrivit și nu se va potrivi vreodată cu România. Singura țară care își proclamă acum neutralitatea cu toată gura este Turkmenistanul.

 

Sărăcie lucie într-o țară care trăiește pe pungi de gaz

Turkmenistanul este un alt exemplu de cum ar trebui să arate Romania lui Georgescu. Este un stat independent, nu are nicio investiție străină, e stăpân pe soarta sa. Are unele dintre cele mai mari zăcăminte de gaz din lume, plus o grămadă de petrol, care sunt exploatate de popor pentru popor și este cel mai sărac stat din fosta Asie Centrală Sovietică, la mare luptă cu Tadjikistanul care, ați ghicit, nu are gaze, nu are petrol, nu are acces la nicio mare și, în plus, are 93% din teritoriu munte, deci nici agricultură nu prea are. Exceptând zona centrală a capitalei, Ashgabad, orașul de marmură construit pentru proslăvirea „Tatălui Tuturor Turkmenilor, primul Președinte al Turkmenistanului Liber, Independent și Neutru”, în rest este o sărăcie lucie. Salariul mediu într-o țară care literalmente trăiește pe pungi de gaz este de 300 de euro pe lună.

Model de urmat. În Turkmenistan, doar Casa Poporului mai lipsește. Cultul personalității este prezent.

Model de urmat. În Turkmenistan, doar Casa Poporului mai lipsește. Cultul personalității este prezent.

Este Turkmenistanul amenințat de vreun vecin? În principiu, nu. Cam toți vecinii au petrol și gaze pe care nu le pot exploata cât și cum trebuie din diverse motive, așa că nu au nevoie de gazul turkmen. În plus, dacă vreunul dintre vecini, pentru un motiv oarecare, s-ar gândi să atace Turkmenistanul, acesta nu ar avea nicio șansă. Turkmenistanul are 6,5 milioane de locuitori, în timp ce vecinii au cam așa: Uzbekistan – 36 de milioane, Kazahstan – 20 de milioane, Afganistan – 42 de milioane, iar Iranul – 89 de milioane. Oricare dintre vecini l-ar ocupa în câteva zile, dar oricum niciunul nu prea are vreun interes. Rusia e departe și oricum țara este sub influența politică a Rusiei, iar chinezii, americanii, nemții, englezii, brazilienii și alte puteri ale lumii sunt departe. Poate indienii ar fi mai aproape, dar știu sigur că să treacă peste Afganistan nu a reușit nimeni. Așa că stau în banca lor. Cel mult, și-ar dori gaz și petrol turkmene, dar să investești miliarde într-o conductă care să treacă peste Afganistan și Pakistan nu este exact cea mai sigură investiție.

„Deci, poate că Turkmenistanul este o altă țară care se potrivește mănușă cu programul electoral al lui Georgescu. O țară demnă, suverană, respectată în întreaga lume (mă rog, mai nimeni nu a auzit de ea) și, mai ales, neutră. Cu un salariu de 1.500 de lei, dar acum asta nu ar fi o problemă așa de mare, nu-i așa?”, încheie seria întrebărilor, despre modele de urmat în viziunea candidatului Georgescu, specialistul în turism.

 

„Alegerile de duminică sunt probabil cele mai importante de după căderea comunismului. Datorită faptului că georgeștii nu au câștigat alegerile parlamentare și chiar dacă rușii vor avea buget pentru cumpărarea de parlamentari, foarte probabil nu vor fi capabili să cumpere atât de mulți încât să preia puterea în România. Dar un președinte pro-rus poate face ceea ce Rusia are nevoie cel mai mult – haos”, este o altă opinie a lui Cezar Dumitru. Obstrucționarea sistemului legislativ, obstrucționarea guvernului, oprirea construirii de infrastructură (este evident că prima măsură luată de Georgescu, dacă ar putea, ar fi oprirea oricărui șantier de construit autostrăzi în România) și distrugerea oricărei urme de credibilitate economică și politică a României ar fi urmări imediate alegerii ca președinte a lui Georgescu.

„În acest moment, să fim serioși – România trăiește pe bani veniți de la Uniunea Europeană (PNRR și nu numai), din diaspora (care ar fi trimisă frumușel acasă, în cazul în care planurile unor șoșoacă sau georgescu s-ar materializa), din banii aduși de multinaționale și, hai să zicem, maximum 10.000 de antreprenori români care au pus pe picioare întreprinderi mari, care fac bani. Toți acești bani vor dispărea în timp de, hai să zicem, maximum doi ani. O revenire la situația anilor ’90 este posibilă, într-o anumită măsură. Mi-aduc aminte, primul job în 1995 a fost la o multinațională și era de 1.050.000 de lei brut (statul îmi lua 40%, așa că practic rămâneam cu 600.000 de lei). Atunci însemnau 290 de dolari! Era IMENS ! IMENS ! Aveam cinci veri mai mari decât mine, toți cu facultăți care, CUMULAT, nu aveau salariul meu. Dar, da, toate resursele și fabricile erau ale noastre. Ale noastre! O reîntoarcere pură la salarii de 150 de dolari și să ai nevoie de vize să mergi la Viena este puțin probabilă, cu tot efortul șoșoacelor, georgeștilor și videochatistelor erotice din politică, dar o prăbușire a economiei României este extrem de probabilă. Și pentru asta vom plăti toți, nu doar cei care-l vor vota pe Georgescu.” (Cezar Dumitru, Imperator Travel România)