Maia Sandu, vizită fulger în România, pentru a o susține pe Elena Lasconi (Video)
Președintele Moldovei Maia Sandu și-a arătat sprijinul pentru ca Elena Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a președintelui USR. Maia Sandu a spus că moldovenii cunosc deja lumea promisă de cei care disprețuiesc Occidentul și valorile democratice.
„Eu voi vota cu Elena Lasconi pentru că este autentică și simt că iubește România. Este periculos atunci când o națiune este cuprinsă de frică și dușmănie. Înțeleg că mulți dintre noi sunt copleșiți de îngrijorare și caută un lider cu caracter care să ne unească. Cred că doamna Lasconi poate fi acel lider curajos și cu dragoste de români care să țină România pe direcția cea bună”, a spus Maia Sandu.
Ea a spus că Lasconi nu va renunța la sprijinirea Moldovei pentru accederea în Uniunea Europeană și garantarea, astfel, a stabilității și dezvoltării țării.
„Avem nevoie de ajutorul vostru!”
„Noi, cei din Republica Moldova, ne-am uitat cu admirație spre România care a fost întotdeauna un model de urmat. Prin efortul românilor, România stă azi cu fruntea sus în Uniunea Europeană. Progresele se văd cu ochiul liber. De aceea și noi vrem să fim parte din Uniunea Europeană, dar avem nevoie de ajutorul vostru”, a spus Maia Sandu.
Ea a invocat riscurile pe care le aduce renunțarea la valorile democratice ale Occidentului.
„Noi, cei din Republica Moldova cunoaștem lumea pe care o promit cei care disprețuiesc Occidentul și valorile democratice. Noi am trăit-o deja cu partid unic, deportări, foame, sărăcie, sârmă ghimpată la hotar, fără limba română. Noi știm ce înseamnă amenințările constante de la Kremlin, șantajul economic, șantajul energetic, prezența ilegală a trupelor ruse pe pământul nostru. Rezistăm în aceste condiții vitrege inclusiv datorită parteneriatului cu UE, a sprijinului României și altor țări prietene”, a amintit Maia Sandu.
„Să nu lăsăm manipulările să ne decidă soarta”
Ea i-a invitat pe români să voteze fără patimă, judecând lucid. „Văd că politicienii de la București v-au auzit, v-am auzit și eu, oameni buni, de la Chișinău. Haideți să nu lăsăm supărarea și manipulările să ne decidă soarta”, a mai spus Maia Sandu.
În postarea care însoțește clipul video cu mesajul Maiei Sandu, Elena Lasconi spune că președinta Moldovei este „o voce onestă, clară” și care cunoaște efectele propagandei ruse.
„Îi mulțumesc tare mult doamnei președinte Maia Sandu pentru că a venit la București să mă susțină. Am multe de învățat de la domnia sa, este un exemplu de lider curajos și sunt extrem de onorată că are încredere în mine și în puterea noastră, a cetățenilor români, de a le ține piept rușilor”.