România: Procesele Strategice (SLAPP) – O metodă tot mai folosită pentru a reduce la tăcere jurnaliștii și activiștii (raport)
România este una dintre țările europene unde utilizarea proceselor strategice (SLAPP) pentru a reduce la tăcere jurnaliștii și activiștii este în creștere, alături de Italia, Serbia și Turcia.
Potrivit raportului anual publicat de Coaliția Împotriva SLAPP-urilor, în colaborare cu Fundația Daphne Caruana Galizia, între 2010 și 2023 au fost depuse 1.049 de astfel de procese în 41 de țări europene, iar în 2023 au fost înregistrate 166 de cazuri doar în acel an, conform Politico.
SLAPP-urile sunt procese intentate de entități puternice, cum ar fi corporațiile, oficialitățile publice sau oamenii de afaceri influenți, împotriva indivizilor sau organizațiilor non-guvernamentale care și-au exprimat poziții critice pe teme de interes social sau politic. Aceste litigii sunt folosite pentru a intimida și reduce la tăcere pe cei care expun probleme de corupție sau subiecte sensibile, precum schimbările climatice.
În 2023, aproape jumătate dintre aceste procese (42,5%) au fost intentate de companii și oameni de afaceri, în timp ce mai mult de o treime dintre cazuri (35,5%) au fost introduse de politicieni. „Este cu adevărat îngrijorător că mai mult de o treime dintre aceste cazuri sunt intentate de politicieni”, a declarat Emma Bergmans, consilier principal pentru politici și advocacy la Free Press Unlimited, o organizație internațională pentru libertatea presei. Aceasta a adăugat că implicarea politică în astfel de procese contribuie la „polarizarea și întărirea diviziunilor în societate”.
Cele mai frecvente victime ale SLAPP-urilor sunt jurnaliștii, urmate de organizațiile media, editori, activiști și ONG-uri. Majoritatea proceselor vizează acele voci care expun fapte de corupție sau subiecte legate de mediu. „Schimbările climatice și problemele de mediu pot avea implicații semnificative pentru companii. Atunci când jurnaliștii sau societatea civilă raportează despre faptele greșite ale acestora sau despre impactul asupra mediului, acest lucru poate afecta afacerea respectivă și, de aceea, companiile recurg rapid la măsuri extreme pentru a le reduce la tăcere”, a explicat Bergmans.
Raportul din 2024 nu include cazurile de cenzură de stat sau procesele inițiate de autoritățile publice, concentrându-se doar pe cazurile aduse de părți private. Martina Urso, șefa operațiunilor la Fundația Daphne Caruana Galizia, a menționat că, deși aceste procese de cenzură statală nu sunt luate în considerare, „chiar și excluzând aceste cazuri, constatăm că numărul proceselor de tip SLAPP este în continuă creștere”.
În plus, multe dintre aceste cazuri nu sunt raportate din cauza temerii de represalii sau a constrângerilor financiare și de timp. „SLAPP-urile sunt adesea însoțite de alte tactici intimidatorii, cum ar fi campaniile de denigrare, amenințările și atacurile fizice”, a subliniat Bergmans.
Deși Uniunea Europeană a adoptat în aprilie 2024 o Directivă Anti-SLAPP și a emis recomandări pentru combaterea acestor procese, aceste măsuri sunt insuficiente. Directiva UE se aplică doar cazurilor transfrontaliere și nu include procesele interne. În schimb, Consiliul Europei a emis o recomandare care include și cazurile interne, stabilind un cadru mai detaliat pentru descurajarea și remedierea SLAPP-urilor, incluzând protecția țintelor și compensarea daunelor. „Recomandarea Consiliului Europei este mai detaliată în ceea ce privește protecția victimelor, în timp ce Directiva UE se concentrează mai mult pe sancțiuni”, a explicat Urso.
Aceasta a subliniat și necesitatea ca victimele unui SLAPP să aibă acces rapid la resurse adecvate, inclusiv avocați specializați în drepturile omului și în libertatea de exprimare, dar și la sprijin financiar pentru a putea acoperi costurile legale. Urso a adăugat că statele membre ale UE ar trebui să aplice recomandările Consiliului Europei în legislația națională și să deschidă un dialog cu organizațiile societății civile care se ocupă de această problemă.
În concluzie, procesele strategice (SLAPP) reprezintă o amenințare tot mai mare pentru libertatea de exprimare în Europa, iar măsurile existente nu sunt suficiente pentru a proteja jurnaliștii și activiștii. Este imperativ ca autoritățile să adopte politici mai eficiente și să asigure protecția celor care se confruntă cu astfel de tactici de intimidare.