15:17, 12.11.2024 • Orașul meu
6 percheziții în Ilfov și București, într-un dosar privind decontări ilegale de la CAS
Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov (IPJ), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat şase percheziţii domiciliare, în judeţul Ilfov şi în Bucureşti, la sediile a trei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
„În urma percheziţiilor şi activităţilor de verificare, poliţiştii au ridicat documente de evidenţă privind efectuarea unor servicii medicale şi decontarea acestora de la Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov”, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Prejudiciul estimat este de peste 689.000 de lei
Persoanele vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru continuarea cercetărilor, transmite Agerpres.
„Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, arată sursa citată.
Citește și: