UE „urmăreşte îndeaproape” misterioasa boala din Republica Democrată Congo

Publicat: 10 dec. 2024, 06:59, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
UE

Uniunea Europeană (UE) a anunțat că „urmăreşte îndeaproape” boala misterioasă care afectează sud-vestul Republicii Democratice Congo, a precizat reprezentanta Comisiei Europene.

Eva Hrncirova, purtătoare de cuvânt a Comisiei, subliniază că în Europa nu a fost semnalat niciun caz. ”Evident, monitorizăm îndeaproape situația (…). (…) Încercăm să strângem informații, împreună cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), o agenție a UE”, a transmis aceasta.

Mobilizare la ECDC

Purtătoarea de cuvânt a mai precizat că ECDC este mobilizat și se cooperează cu OMS. În prezent, Republica Democratică Congo este în ”alertă maximă, unde această boală misterioasă a provocat zeci de decese în mai puțin de o lună.

Între 24 octombrie și 5 decembrie, au existat 406 cazuri de boală  cu simptome asemănătoare gripei, mai ales în rândul copiilor sub cinci ani, în provincia Kwango, una dintre cele mai sărace de pe glob, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

De asemenea, OMS  a anunţat că trimite experţi în sprijinul autorităţilor sanitare din Republica Democratică Congo pentru a ajuta la determinarea cauzelor acestei boli încă necunoscute.

”Toate eforturile sunt desfăşurate pentru identificarea cauzelor bolii, pentru a înţelege modalităţile de transmitere şi pentru a asigura răspuns adecvat cât de rapid posibil”, a spus Matshidiso Moeti, dirctorul regional OMS pentru Africa.

Boala se manifestă cu febră, dureri de cap, tuse, starea de oboseală, secreții nazale.