Cât vom plăti pentru reintegrarea profesională a deținuților
Guvernul României intenționează să aprobe, printr-o Hotărâre de Guvern, un Program de interes național destinat formării profesionale a persoanelor aflate în detenție pentru perioada 2025 – 2029.
Proiectul are un impact financiar semnificativ, cu un cost estimat de aproximativ 1,9 milioane lei pe an, ce va fi susținut de bugetul de stat. Această inițiativă vizează îmbunătățirea integrării profesionale a deținuților și creșterea șanselor acestora de reintegrare socială după punerea în libertate.
Costuri estimate și impact asupra bugetului
Conform notei de fundamentare, proiectul va include două subprograme. Primul se axează pe programele de formare profesională, cu un cost de aproximativ 2.000 lei per participant. Estimările indică faptul că acest subprogram va beneficia de cel puțin 750 de deținuți pe an, rezultând într-un cost total de 1.500 mii lei anual. Al doilea subprogram, destinat evaluării și certificării competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, va avea un cost de 1.500 lei per beneficiar, cu aproximativ 250 de deținuți beneficiari pe an, totalizând 375 mii lei pe an.
Aceste cheltuieli vor fi acoperite din bugetul de stat, fără a afecta veniturile bugetare directe, însă vor reprezenta o creștere a cheltuielilor, cu un impact de -375 mii lei anual asupra bugetului general consolidat.
Schimbările preconizate în sistemul penitenciar
Implementarea acestui program va adresa nevoia de formare profesională a persoanelor private de libertate, contribuind la scăderea numărului de deținuți care nu au calificare profesională. De asemenea, programul va veni în completarea activităților educaționale deja existente, prin asigurarea unor competențe recunoscute pe piața muncii, esențiale pentru succesul reintegrării post-detenție.
Astfel, este de așteptat ca deținuții care vor participa la aceste programe să aibă șanse mai mari să găsească un loc de muncă după ieșirea din detenție, ceea ce ar contribui semnificativ la reducerea numărului de persoane beneficiare de ajutor social și la integrarea lor profesională și economică.
Alinierea la Strategia Națională pentru Prevenirea Recidivei
Proiectul se aliniază cu obiectivele Strategiei Naționale pentru prevenirea recidivei pentru perioada 2025-2029, care preconizează dezvoltarea unor măsuri educaționale și sociale pentru persoanele aflate în detenție. În plus, acest proiect susține Planul Strategic Instituțional al Ministerului Justiției, care urmărește creșterea participării deținuților la activitățile de formare profesională și facilitarea reintegrării lor în societate.
Impact social și economic
Programul de formare profesională va contribui la creșterea șanselor de reintegrare socială a deținuților, prin dobândirea unor calificări care le vor permite să acceseze locuri de muncă stabile și să își construiască o viață independentă post-detenție. De asemenea, acest demers va adresa o necesitate urgentă: reconversia profesională a persoanelor care au fost implicate în activități productive în detenție și care, de multe ori, au dobândit competențe valoroase, dar nespecificate formal.
Cum arată proiectul de hotărâre
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Programului de interes național în domeniul formării profesionale adresat persoanelor aflate în detenție, pentru perioada 2025 – 2029
În temeiul art. 108 alin. (1) din Constituţia României, republicată, al art. 89 alin. (9) și art. 166 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de liberate, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă Programul de interes naţional în domeniul formării profesionale adresat persoanelor aflate în detenție, pentru perioada 2025 – 2029, denumit în continuare Program, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
(1) Programul prevăzut la art. 1 este finanțat din fonduri de la bugetul de stat, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinație pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, de la Titlul VII „Alte transferuri”, articol bugetar 55.01.18 „Alte transferuri curente interne”.
(2) Bugetul total maxim al programului prevăzut la art. 1 este de 1.875 mii lei.
ART. 3
(1) Finanţarea Programului se realizează în baza evaluării şi selecţiei proiectelor elaborate, după caz, de furnizorii autorizați de formare profesională sau de centrele de evaluare și certificare de competențe profesionale obținute pe alte căi decât cele formale autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări, în nume propriu sau în parteneriat.
(2) Evaluarea şi selecţia proiectelor prevăzute la alin. (1) se realizează de către Administrația Națională a Penitenciarelor, în condiţiile stabilite prin normele tehnice și metodologice de realizare a Programului de interes national, aprobate prin ordin al ministrului justiției, conform prevederilor art. 89 alin. (10) din Legea nr. 254/2003 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de liberate, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Normele prevăzute la alin. (2) se aprobă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART. 4
Monitorizarea implementării proiectelor finanţate în cadrul Programului şi controlul fondurilor alocate în cadrul acestuia se asigură de către Administrația Națională a Penitenciarelor, în condiţiile legii.
ART. 5
Procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice se realizează potrivit prevederilor art. 5 – 35 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 6
Activităţile specifice din cadrul fiecărui subprogram al Programului care nu au fost finanţate vor fi reluate în anii următori şi se vor derula în funcţie de fondurile bugetare aprobate Ministerului Justiției cu această destinaţie, potrivit prevederilor art. 21 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.