Cartierul pentru Justiție. Alina Gorghiu: „Am făcut pași înainte pentru cel mai important proiect de investiții al MJ, de după 1990″
Cartierul pentru Justiție, cel mai mare proiect de investiții de după 1990 al Ministerului Justiției, este tema pentru care ministra Justiției, Alina Gorghiu a insistat să se supună consultării publice, săptămâna trecută, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului.
Cartierul pentru Justiție reflectă efortul pe care îl face statul român pentru a asigura sistemului judiciar o infrastructură corespunzătoare. Amploarea proiectului a implicat, până în prezent, numeroase expertize, evaluări, documentații și demersuri birocratice, iar recent a fost bifată o altă etapă importantă.
Ministerul Justiției a supus consultării publice, săptămâna trecută, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind proiectul „Cartierul pentru Justiție” odată cu declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții”, precum și pentru transferul bunurilor imobile aflat în proprietatea privată a altei instituții publice în administrarea Ministerului Justiției.
Cartierul pentru Justiție va cuprinde 23 de instituții în același loc
Acesta se va desfășura pe o suprafață de aproximativ 300.000 mp: Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, cele 6 judecătorii de sector, zece parchete, Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri din România și Uniunea Națională a Barourilor.
Încă de la preluarea mandatului ministra Justiției, Alina Gorghiu, a afirmat că își dorește o justiție apropiată de cetățean, iar la audierea pentru funcția de ministră a Justiției și-a asumat deblocarea acestui proiect.
Peste 4 milioane de lei au fost cheltuiți pentru Cartierul de Justiție, pana acum
Un alt obiectiv este acela de a realiza o investiție care să înfrumusețeze Bucureștiul și să transforme o zonă abandonată și degradată într-un exemplu de regenerare urbană. Până în prezent au fost cheltuite pentru Cartierul de Justiție 4,296,355 lei, bani obținuți prin acorduri de împrumut – fonduri externe rambursabile. În 2023, au fost alocate 3.419.000 lei pentru acest proiect, iar în 2024 din cele 5.885.000 lei prevăzute pentru proiect în bugetul actual al MJ, au fost cheltuite 5.564.000 lei.
Au fost finalizate: Expertiza tehnică a fundației existente pe amplasament, Studiul geotehnic, Tema de proiectare și Studiul de Fezabilitate
De la preluarea mandatului, au fost finalizate primele 4 documentații: Expertiza tehnică a fundației existente pe amplasament, Studiul geotehnic, Tema de proiectare și Studiul de Fezabilitate.
Din punct de vedere al situației juridice, amplasamentul cuprinde 19 loturi aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice și juridice, a Primăriei Municipiului București și a Statului Român.
Pentru realizarea obiectivului de investiții denumit generic ”Cartierul pentru Justiție” este necesară exproprierea imobilelor proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere.
„Era necesară elaborarea unui proiect de hotărâre a Guvernului care să reglementeze toate aspectele prevăzute de lege în vederea aprobării investiției, a amplasamentului acesteia, a declanșării și derulării procedurii de expropriere, precum și pentru declararea unui bun imobil ca bun de interes public și aprobarea trecerii acestuia din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, respectiv transferul unor bunuri imobile în administrarea Ministerului Justiției”, a precizat ministra justiției, Alina Gorghiu.
Proiectul de hotărâre a Guvernului reglementează, în principal, următoarele:
• Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Cartierul pentru Justiție”
• Aprobarea amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Cartierul pentru Justiție”, situat în Municipiul București, Bulevardul Unirii F.N., Sector 3, conform variantei finale a studiului de fezabilitate
• Aprobarea declanșării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care se află pe coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Cartierul pentru Justiție”
• Aprobarea listei cuprinzând imobilele proprietate privată, a listei imobilelor proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale și a listei imobilelor proprietate privată a statului, care fac parte din coridorul de expropriere
• Aprobarea sumelor individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, inclusiv cele aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale care se află pe coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Cartierul pentru Justiție”, în cuantum de 41.231,77 mii lei (TVA inclus) şi care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției,
• Declararea ca bun de interes public național și aprobarea trecerii din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiției a bunului imobil
• Transferul dreptului de administrare a bunului imobil destinat realizării obiectivului de investiții, respectiv a construcției existente pe teren (fundația fostei investiții din timpul regimului comunist)