Greșeală sau „greșeală”? Curtea de Apel l-a menționat „din eroare” pe Călin Georgescu ca reclamant împotriva Președinției, SRI, SIE, STS și MAI
Călin Georgescu nu a dat în judecată Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, MAI şi STS pentru desecretizarea datelor din CSAT. Numele acestuia a apărut din greșeală pe portalul instanțelor, a anunțat Curtea de Apel București.
Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice (APALP) este cea care a dat în judecată Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, STS şi MAI pentru desecretizarea unor documente care-l vizau pe fostul candidat la Preşedinţia României Călin Georgescu. Acţiunea a fost înregistrată vineri, 6 decembrie, la Curtea de Apel Bucureşti, în ziua în care Curtea Constituţională a decis anularea alegerilor prezidenţiale şi reluarea întregului proces electoral. Pe site-ul CAB a apărut iniţial, dintr-o „eroare materială”, şi numele lui Călin Georgescu, în calitate de reclamant. Judecarea cauzei a fost amânată pentru miercuri, 11 decembrie, a anunțat Curtea de Apel București.
Reprezentanţii Curţii de Apel Bucureşti au declarat, pentru hotnews.ro, că numele lui Călin Georgescu a apărut „dintr-o eroare materială”. Ulterior, informaţia a fost modificată pe site şi apare ca reclamant doar Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice (APALP). Preşedintele asociaţiei, care a dat în judecată cele cinci instituţii, se numeşte Cătălin Georgescu, iar acesta a precizat, într-un comunicat de presă dat publicităţii în 6 decembrie, că „nu există nicio legătură de rudenie sau de altă natură cu vreunul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al României” şi că procesul a fost deschis înainte de decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale.