Roșeanu părăsește șefia Autorităţii pentru Reformă Feroviară
Ștefan-Adrian Roșeanu a fost eliberat, la cerere, din funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), conform unei decizii semnate de prim-ministrul Marcel Ciolacu și publicate marți în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului oficial, decizia a fost luată în urma cererii formulate de Ștefan-Adrian Roșeanu, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului pe 27 noiembrie 2024. „La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ștefan-Adrian Roșeanu se eliberează, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității pentru Reformă Feroviară”, se precizează în textul deciziei.
Cariera lui Ștefan-Adrian Roșeanu
Ștefan-Adrian Roșeanu a preluat conducerea ARF pe 20 octombrie 2021. În această funcție, el a coordonat reformele destinate modernizării sectorului feroviar din România.
Licențiat al Universității București și absolvent al unui master la Universitatea Tehnică de Construcții București, Roșeanu a acumulat o vastă experiență în domeniul transportului public înainte de a conduce ARF. Anterior numirii sale, el a fost coordonator al proiectului Tren Metropolitan București-Ilfov. Această inițiativă viza dezvoltarea unui serviciu de transport public de călători de interes economic general, destinat Capitalei și zonei sale urbane funcționale, utilizând diverse infrastructuri feroviare, de la linii convenționale până la cele destinate tramvaielor sau metroului.