Sindicatul Europol, atac la adresa premierului Cîțu
Sindicatul Europol lansează un atac la adresa premierului Florin Cîţu. Sindicaliștii spun că politicienii „nu-şi doresc decât să slăbească puterea poliţiştilor”.
În postarea de pe Facebook, Sindicatul Europol a prezentat cazul unui agent care a salvat două vieți.
„Să mai huiduim un poliţist, un bugetar! Ştie domnul Câţu ce înseamnă să fii un poliţist bun? Vă spunem tot noi, habar nu are! De fapt nici nu îl interesează că agentul de poliţie Rusu Constantin şi-a onorat jurământul depus, acela de a pune vieţile altora mai presus de viaţa lui, cu lacrimi ascunse şi cu gândul că cei trei copii ar putea rămâne fără tată!”, scriu sindicaliştii.
„A observat o maşină care luase foc pe o stradă din Municipiul Roman, a intervenit imediat, a scos două persoane din autoturism, a blocat circulaţia, evitând astfel propagarea incendiului şi la alte maşini. Putem spune că mai multe vieţi a salvat poliţistul Rusu Constantin. Ca el sunt foarte mulţi. Niciodată, vreun ministru, prim-ministru, etc nu vor putea să le ia poliţiştilor adevăraţi sentimentele de mulţumire sufletească şi bucurie, care apar atunci când… prelungeşti o viaţă!”, afirmă reprezentanţii Europol.
Sindicatul Europol transmite că poliţiştii nu merită să le fie demnitatea călcată în picioare „de nişte politicieni de hârtie care nu-şi doresc decât să slăbească puterea poliţiştilor”.
„Constantin Rusu este imaginea adevărată a Poliţiei Române, nu ce încearcă conducătorii vremelnici, manipulatori, perfizi şi laşi să ne arate!”, conchide Europol.
Postarea de pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol vine în contextul în care, la începutul lunii, premierul a acuzat o „lipsă de acțiune a poliției”. Șeful Guvernului făcea referire la cazul de la Onești, în care un bărbat de 68 de ani a sechestrat şi apoi a ucis doi muncitori. Prim-ministrul spunea la acea vreme că este necesară o reformă în Poliţia Română.