Vremea în București: Se anunță schimbări drastice de temperatură
Meteorologii au emis o prognoză specială pentru București. Se anunță schimbări bruște de temperatură.
Duminică, în București, temperaturile se situează în jurul valorilor de 16-17 grade Celsius. În decurs de câteva ore vremea se va schimba radical.
Vremea va fi caldă astăzi în aproape toată țara, cu mențiunea că în anumite regiuni va ploua.
În București, în cursul zilei de duminică, 14 martie, vremea va fi predominant frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura aerului va avea o valoare maximă de 16…17 grade, apoi va fi în scădere, spre 3…5 grade, până luni dimineață.
În intervalul 15 – 17 martie, vremea se va înrăutăți, cerul va avea înnorări, temporar va ploua și se vor acumula cantități de apă în jurul a 20 l/mp, iar în după-amiaza zilei de luni (15 martie), vor fi mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice.
Vântul va sufla în general moderat, temporar cu unele intensificări (rafale de 45…55 km/h), îndeosebi spre sfârșitul intervalului.
Valorile maxime ale temperaturii aerului, în scădere treptată, vor fi de 14…15 grade luni (15 martie), 7…8 grade marți (16 martie) și 6…7 grade miercuri (17 martie), iar valorile minime se vor situa între 2 și 5 grade.