Sărăcia și inegalitatea în România: o prăpastie în creștere la 17 ani de la aderarea la UE

La 17 ani după aderarea României la Uniunea Europeană, inegalitățile economice și sociale rămân o provocare majoră, evidențiind o prăpastie tot mai adâncă între diferitele regiuni ale țării. Deși economia națională a înregistrat creșteri semnificative, beneficiile nu au fost resimțite uniform de către toți cetățenii.

Disparități regionale accentuate

Conform datelor Eurostat, în 2022, PIB-ul pe cap de locuitor în București-Ilfov a atins 177% din media europeană, plasând Capitala la nivelul regiunilor dezvoltate din Europa de Vest. În contrast, regiunea Nord-Est a înregistrat doar 46% din media UE, evidențiind decalaje economice semnificative între diferitele zone ale țării.

Sărăcia în muncă: o problemă persistentă

Un aspect alarmant este rata ridicată a sărăciei în rândul persoanelor angajate. În 2023, 15% dintre românii cu loc de muncă erau expuși riscului de sărăcie, dublu față de media UE și mai mult decât la momentul aderării în 2007. Această situație subliniază faptul că, pentru mulți, munca nu garantează un trai decent.

Inegalități de venit și avere

Disparitățile economice se reflectă și în diferențele de venituri și avere. Cei mai bogați 10% dintre români câștigă de aproape cinci ori mai mult decât cei mai săraci 10%, situând România printre țările cu cele mai mari inegalități de venit din UE.

Impactul asupra coeziunii sociale și politice

Aceste inegalități au consecințe profunde asupra coeziunii sociale și stabilității politice. Regiunile defavorizate se confruntă cu depopulare, migrație și o participare redusă la procesul democratic, amplificând polarizarea și tensiunile sociale.

Politici publice defectuoase sau indiferență?

Deși aderarea la UE a adus beneficii semnificative României, inegalitățile economice și sociale persistente reprezintă o provocare majoră. Este esențial ca politicile publice să se concentreze pe reducerea acestor disparități, asigurând o distribuție mai echitabilă a prosperității și consolidând coeziunea socială la nivel național.

De ce mai există sărăcie în România?

Sărăcia din România este rezultatul unei combinații toxice de politici incoerente, decalaje istorice și o clasă politică ce preferă să cosmetizeze problemele, nu să le rezolve. Guvernanții, indiferent de partid, au demonstrat o incapacitate cronică de a implementa reforme reale care să reducă disparitățile economice și să sprijine categoriile vulnerabile.

În primul rând, fondurile europene, care ar fi trebuit să fie principalul motor al dezvoltării, sunt adesea prost gestionate sau irosite în proiecte fără impact real. Lipsa de viziune și birocrația paralizantă împiedică absorbția banilor acolo unde chiar contează: educație, sănătate și infrastructură în zonele defavorizate.

În al doilea rând, piața muncii este deformată. Salariile mici, contractele precare și munca la negru mențin milioane de români într-o spirală a sărăciei. Statul nu stimulează suficient inițiativa privată, iar sectoarele cheie, precum agricultura și industria manufacturieră, rămân slab dezvoltate și prost plătite.

În al treilea rând, polarizarea urban-rural este imensă. Dacă în București se ridică clădiri de sticlă și salariile din IT depășesc media europeană, în satele din Moldova sau Oltenia, oamenii încă trăiesc cu toaleta în fundul curții și copii care fac școala la lumina lămpii. Guvernanții au eșuat să creeze un plan național de dezvoltare echilibrată, pentru că voturile „cumpărate” cu promisiuni goale sunt mai simple decât reformele reale.

Și poate cel mai grav, educația – singura soluție reală împotriva sărăciei – este ignorată constant. Investițiile în școli moderne, profesori bine plătiți și programe de reducere a abandonului școlar sunt doar lozinci aruncate în campanii. O țară care nu își educă copiii condamnă generații întregi la sărăcie.

Sărăcia menține un electorat manipulabil…

Guvernanții „fac” – dar doar ce îi menține la putere: pomeni electorale, discursuri sforăitoare și măsuri de suprafață. Sărăcia e doar un instrument pentru ei: cât timp există oameni vulnerabili, va exista și cineva care să-i mintă cu un kil de făină și o speranță falsă.