După 35 de ani, BOR încă nu spune de ce porțile Catedralei din Timișoara au rămas încuiate!

Iată că aniversăm, sau mai degrabă comemorăm, 35 de ani de la evenimentele din Timișoara, care au marcat începutul Revoluției din 1989. În fiecare an, în seara de 17 decembrie, timișorenii aprind lumânări pe treptele Catedralei Mitropolitane. Acolo, mai mulți martiri, tineri și bătrâni, au căzut sub gloanțele represiunii comuniste. Ușile lăcașului sfânt, în care au căutat refugiu au rămas încuiate!

„Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină!”, spune un vers al imnului nostru național. Așa au crezut și cei din Timișoara, în decembrie 1989. Să nu uităm că scânteia care a aprins revolta a fost tot una religioasă. Era vorba despre mutarea forțată a pastorului Tokes. Chiar dacă nu ortodox, acesta era tot creștin! De acolo, lucrurile au degenerat, iar bulgărele a început să se rostogolească la vale…

În seara zilei de 17 decembrie, sute, chiar mii de timișoreni s-au adunat în Piața Operei. Acolo au fost încolțiți de forțele de ordine. Dar, față de seara precedentă, trupele primiseră muniție de luptă și ordinul să tragă în plin! Și au și făcut-o!

Nu discutăm acum despre ce o fi fost în mintea celor care au tras. În istorie, faptele sunt cele care vorbesc! Iar faptele se traduc în cei 62 de martiri împușcați pe treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara!

Într-un gest firesc, demonstranții pașnici, încolțiți de forțele de represiune, și-au căutat un ultim refugiu, iluzoriu salvator, în lăcașul sfânt. Căci, prin tradiție și prin doctrină, biserica trebuie să fie un adăpost și o salvare. În cele mai cumplite vremuri, oamenii s-au refugiat în biserici. Și, de multe ori, acest lucru i-a salvat. Iar când urmăritorii lor i-au ucis acolo, aceștia din urmă au fost blestemați pe veci!

La Timișoara, însă, demonstranții hăituiți, aflați sub tirul ucigaș al represiunii comuniste, au găsit ușile bisericii încuiate! Acest ultim refugiu le-a fost refuzat.

Dar cheile bisericii se aflau în mâna uni om. Un om care s-a făcut, cu voia și știința sa, unealtă a criminalilor comuniști! Căci nici un creștin adevărat nu ar fi lăsat porțile încuiate, văzând cum în fața lor mor oameni!

Au trecut de atunci 35 de ani. Mai mult de o generație…

În tot acest timp, nu am văzut sau auzit ca Biserica Ortodoxă Română, prin ierarhii săi, să aducă măcar o mustrare celor care au lăsat porțile încuiate. Celor care i-au părăsit în fața morții pe martirii Timișoarei…

În schimb, în fiecare an îi văd în mantii somptuoase, cu lumânări groase, deplângând soarta martirilor. Care, poate, erau mai puțini dacă un preot descuia porțile Catedralei!

Atunci, probabil că cei care aveau cheile se temeau de Securitate. Și nimeni nu le-a spus nimic. Acum, cine știe de cine se mai tem, în afară de Dumnezeu.

Dar sigur se mai tem de cineva! Altminteri nu și-ar flutura sutanele pe lângă vreun nou Mesia pe nume Georgescu sau mai știu eu cum…