Primul caz sever de gripă aviară care a necesitat spitalizare

Publicat: 19 dec. 2024, 07:12, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Primul caz sever de gripă aviară care a necesitat spitalizare

Primul caz sever de gripă aviară  din SUA a fost  declarat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Este vorba despre un pacient din Louisiana care a fost deja spitalizat, transmite CNN.

Potrivit CDC , pacientul a fost în contact cu păsări de curte bolnave și moarte. Acest virus este identic cu cel detectat în cazurile umane recente din Canada și din statul Washington, dar diferit de cel depistat la vacile de lapte, focarele de păsări de curte și la alte persoane din SUA.

CDC  a anunțat că efectuează secvențierea genomică suplimentară din probe de la pacientul din Louisiana, investigația legată de expunerea pacientului fiind în curs de realizare.

Până acum nu s-a identificat nicio transmitere de la o persoană la alta. În legătură cu pacientul din Louisiana, CDC a declarat că ”acest caz nu modifică evaluarea generală a CDC ”și  ”riscul  imediat asupra sănătății populației din cauza gripei aviare H5N1 rămâne scăzut”.

În SUA, din aprilie, au fost raportate 61 de persoane cu gripă aviară, majoritatea fiind lucrători în ferme de vaci și de păsări de curte. Cazul din Louisiana arată că trebuie luate măsuri de prevenție de persoanele care muncesc în fermele de păsări,  de vânători etc.

Cel mai bun mod de a preveni gripa aviară este de a evita expunerea ori de câte ori este posibil”, a transmis CDC într-un comunicat de presă. „Păsările infectate elimină virusurile gripei aviare A prin salivă, mucoase și fecale. Alte animale infectate pot elimina virusurile gripei aviare A în secrețiile respiratorii și în alte fluide corporale (de exemplu, în laptele de vacă nepasteurizat sau „laptele crud”).