Mark Rutte revine cu un nou avertisment. Ce previziuni face șeful NATO

Publicat: 19 dec. 2024, 06:10, de Corina Oprea, în Internațional , ? cititori
Mark Rutte revine cu un nou avertisment. Ce previziuni face șeful NATO

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a atras atenția, miercuri, asupra provocărilor cu care se confruntă Alianța în menținerea apărării colective, subliniind că fără alocări suplimentare de fonduri pentru bugetele militare, siguranța Alianței ar putea fi pusă în pericol în următorii ani. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute după întâlnirea cu președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și au venit în contextul creșterii masive a cheltuielilor militare din partea Rusiei și Chinei.

Mark Rutte, un semnal de alarmă pentru viitorul NATO

Mark Rutte a afirmat că NATO continuă să fie un pilon al securității globale, dar a avertizat că, fără acțiuni concrete în următoarele luni, Alianța ar putea avea dificultăți în a-și menține capacitatea de apărare colectivă. Potrivit acestuia, ritmul alert al producției de armament în Rusia și China reprezintă o provocare majoră. Rutte a exprimat îngrijorarea că menținerea cheltuielilor la nivelul minim de 2% din PIB, obiectiv asumat de statele membre, ar putea să nu fie suficientă pentru a asigura securitatea Alianței pe termen lung.

„Toată această noţiune că NATO este în siguranţă mi-a plăcut mereu. Mă încântă în continuare. Ea este încă valabilă, dar în patru sau cinci ani, dacă nu acţionăm acum în următoarele luni, am putea avea dificultăţi”, a spus Rutte la o conferinţă de presă.

Ținte noi pentru bugetele de apărare

În prezent, unele state membre NATO, precum Polonia și țările baltice, militează pentru creșterea obiectivului minim al cheltuielilor de apărare, propunând un prag de 3% din PIB. Această temă urmează să fie dezbătută la următorul summit NATO, care va avea loc în Haga, în iunie 2025.

Mark Rutte a precizat că statele membre trebuie să facă două lucruri esențiale: să aloce mai multe fonduri pentru înarmare și să sporească producția militară. Secretarul general a subliniat că acest efort nu este opțional, având în vedere că Rusia se pregătește pentru confruntări pe termen lung atât cu Ucraina, cât și cu statele membre NATO.

„Nu sunt atât de sigur că, în următorii patru sau cinci ani, în timp ce vedem enorma producţia de apărare în Rusia, în China, dacă ne limităm la promisiunea de 2% vom mai fi în siguranţă”, a mai precizat secretarul general.

Donald Trump și presiunea asupra NATO

Apelul lui Rutte la o „mentalitate de război” vine în completarea cererii recente a președintelui ales al SUA, Donald Trump, care a solicitat statelor membre să majoreze bugetele Apărării la 3% din PIB. Trump a avertizat că SUA ar putea lua în considerare retragerea din NATO dacă statele membre nu își îndeplinesc obligațiile financiare.

Această poziție a generat îngrijorări în rândul Alianței, mai ales în contextul sprijinului militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia. Pentru a asigura continuitatea acestui sprijin, coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina a fost transferată de la SUA către NATO, în anticiparea unei posibile schimbări a politicii externe americane sub conducerea lui Trump.

Un pas concret în acest sens a fost înființarea unui comandament NATO dedicat coordonării asistenței militare și instruirii trupelor ucrainene. Acesta a fost stabilit în orașul german Wiesbaden și, potrivit lui Mark Rutte, este acum complet funcțional. Rolul acestui comandament este de a consolida sprijinul pentru Ucraina și de a asigura o gestionare eficientă a resurselor alocate acestui scop.