Se pregătește debarcarea comandantului de la CSA Steaua București
Zilele colonelului Răzvan Bichir în fruntea Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București sunt numărate, iar de la anul clubul din Bulevardul Ghencea va avea un nou comandant.
Colonelul Răzvan Bichir, comandantul CSA Steaua București care susține că „weekendul este dedicat familiei”, va avea destul timp să se ocupe de familie de anul viitor. Potrivit informațiilor noastre, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, îl va demite în zilele următoare pe Răzvan Bichir, chiar dacă acesta este susținut de secretarul de stat Eduard Bachide, iar în locul său ar urma să fie instalat un nou comandant cu mandat provizoriu de șase luni. Deocamdată, ministrul Angel Tîlvăr are de ales între a impune un comandant dintre cei aflați în club, și sunt luați în calcul vreo doi-trei dintre actualii manageri, sau de a aduce pe cineva din afara clubului. De asemenea, face valuri că ar vrea în fruntea clubului și fosta scrimeră Ana Maria Brânză, fiind susținută de „groparul” CSA Steaua București, George Boroi, în prezent secretarul general al COSR.