TikTok: interdicție de un an după uciderea unui adolescent

Publicat: 21 dec. 2024, 20:43, de Magda Marincovici, în TEHNOLOGIE , ? cititori
TikTok: interdicție de un an după uciderea unui adolescent

TikTok are interdicție de un an în Albania, după uciderea unui adolescent luna trecută, ceea ce a provocat un val de temeri legate de influența social media asupra copiilor.

Interdicția intră în vigoare la începutul anului 2025 și este o măsură dintr-un plan privitor la siguranța în unitățile de învățământ, a anunțat premierul Edi Rama, după o întâlnire cu părinți și profesori.

„Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista niciun TikTok în Albania”, a spus premierul Rama.

TikTok, platformă deținută de grupul chinez ByteDance, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii în afara programului normal de lucru, scrie Reuters, preluat de Agerpres. Rama a acuzat rețelele de socializare, în special TikTok, de alimentarea violenței în rândul tinerilor în școală și în afara ei.

Această decizie vine după ce un elev în vârstă de 14 ani a fost înjunghiat mortal în noiembrie de către un coleg de școală. Mass-media locale au raportat că incidentul a avut loc în urma unor discuții între cei doi băieți pe rețelele de socializare. De asemenea, pe TikTok au apărut videoclipuri cu minori care susțineau crima.

„Problema astăzi nu sunt copiii noștri, problema astăzi suntem noi, problema astăzi este societatea noastră, problema astăzi sunt TikTok și toți ceilalți care ne iau copiii ostatici”, a declarat Rama.

Mai multe țări europene, inclusiv Franța, Germania și Belgia, au impus restricții privind utilizarea rețelelor sociale de către copii. Australia a aprobat, în noiembrie, interdicția completă a utilizării rețelelor de socializare pentru copiii cu vârste sub 16 ani.