Moș Ajun: Riturile fascinante care marchează începutul unui nou ciclu al vieții

Ajunul Crăciunului, o sărbătoare profund înrădăcinată în tradițiile românești, simbolizează nu doar pregătirea pentru nașterea lui Iisus, ci și o răscruce de timp, un punct de trecere între anul ce se sfârșește și cel care urmează să înceapă.

Moș Ajun este o figură arhetipală care personifică sfârșitul ciclului anului, având o semnificație adâncă, legată de ritualuri și credințe care sunt practicabile încă în multe colțuri ale satelor românești. Deși în cultura populară românească, Moș Crăciun a preluat multe din trăsăturile Moșului Ajun, tradițiile vechi persistă, iar în unele zone ele sunt păstrate cu sfințenie.

„Ajunul este sărbătoarea de sfârșit de an patronată de Moș (Moș Ajun), stăpânul timpului, ipostazierea anului ce pleacă, dar și deținătorul puterii anului ce vine. Sub influența creștinismului a decăzut ca importanță o dată cu apariția lui Moș Crăciun, care, de altfel, este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă” (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, 2000, p. 551). Moș Ajun, însă, își păstrează în esență rolul de „patron” al trecerii dintre ani, o entitate magică care face legătura între trecut și viitor, fiind cel care deschide drumul pentru un nou ciclu al naturii și al vieții.

Traducerea acestor credințe în ritualuri este o practică generală în satele românești, unde moștenirea agricolă și spirituală se împletesc. Moș Ajun este adesea însoțit de gesturi rituale și obiceiuri menite să asigure prosperitatea și sănătatea în anul ce urmează. Darurile oferite de Moș Ajun sunt simboluri ale roadei și belșugului, precum nucile, perele, covrigii și colacii, care sunt împărțite nu doar copiilor, ci și celor mari, sub formă de colinde și practici legate de semănatul grâului pentru recolta viitoare. „Moș Ajun dăruiește din marea și bogata lui traistă nuci, pere, covrigi, colaci, colindeți plăcinți, prăjituri, bomboane și alte dulcețuri și mâncări plăcute lor” (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, p. 551-552).

15:53 • Cultură

Poveștile din spatele celor mai iubite colinde de Crăciun

14:30 • Cultură

„Korociun”: Prima atestare scrisă a cuvântului ”Crăciun” și rădăcinile sale slave

Tradițiile care însoțesc Ajunul sunt profund legate de magia primelor zile ale anului și de diverse acte apotropaice, menite să aducă noroc, sănătate și spor. Practicile oraculare se manifestă în diverse forme, de la aprinderea lumânărilor pentru a lumina calea celor care vin în noaptea Sfântului Ajun, până la obiceiuri specifice diferitelor zone ale țării, care se centrează pe simboluri de protecție și fertilitate. În tradițiile din Ținutul Pădurenilor, de exemplu, se pregătea „Crăciunița”, o pâine specială care se punea pe masă, simbolizând bunăstarea pe care o aduce noul an. Sătenii credeau că „în acea noapte va veni „calul lui Crăciun” și va mânca din ea „ca să ne dea anul ce vine bogat și cu noroc”” (Dorica Ungureanu, Lelese).

Mai multe zone din România, cum sunt cele din Țara Hațegului, păstrează obiceiul de a pune la fereastră merele „ca să râdă la copii”, iar în alte părți se pregătesc darurile pentru colindători: „în Ajun se așezau darurile pentru colindători pe masă iar merele se puneau la fereastră „să râdă la copii”” (Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase – schițe etnografice, Editura Corvin, Deva, 2011, p. 28-31). Aceste gesturi sunt menite să aducă noroc și să protejeze casa și familia de spiritul răului. Practicile apotropaice sunt un alt element esențial al sărbătorii, iar în unele regiuni ale Transilvaniei, de exemplu, există convingerea că nu este bine să lucrezi în această perioadă, „pentru că ți-o fi drag să lucrezi tăt anu‘” (Marcel Lapteș, op. cit.).

De asemenea, în Ajunul Crăciunului, se desfășoară un alt obicei semnificativ: colindatul. Colindele, care nu sunt simple cântece de sărbătoare, sunt „urări ce pot influența favorabil viitorul”. Această practică ritualică se desfășura conform unor rânduieli stricte, iar „colindătorii erau aşteptaţi cu daruri. Acolo unde colindatul se desfăşura cu respectarea rânduielii tradiţionale darurile erau aşezate pe masă: colaci frumos împodobiți, carne afumată, cîrnați, rachiu sau vin, fuior și bani” (Pop Mihai, Obiceiuri tradiționale românești, Editura Univers, București, 1999, p. 48). Colindele sunt, de asemenea, expresii ale unui ritual mai amplu, în care binecuvântarea pentru anul ce vine se face prin intermediul „urării de belșug și recoltă bogată”. În unele zone, colindătorii sunt grupate în cete de tineri, care umblă din casă în casă, aducând noroc și bune urări gospodarilor. Este, astfel, un act de purificare, de pregătire a casei pentru noile începuturi.

Odată cu Ajunul Crăciunului, începe și ciclul celor 12 zile, fiecare dintre acestea având o semnificație specială. „Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece și jocuri este străveche și cunoscută tuturor popoarelor europene. Caracterul esențial al sărbătorii este bucuria și încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou” (Pop Mihai, Obiceiuri tradiționale românești, p. 45). Aceasta este o perioadă de întoarcere către natură, către pământ și roditor, dar și către sufletul colectivității. Este un moment de renaștere, de regăsire a echilibrului între om și cosmos, un ciclu etern al schimbărilor și al perpetuării tradițiilor.

Astfel, Moș Ajun și Moș Crăciun, două figuri îmbogățite de tradiția populară, au evoluat în timp, dar au păstrat esența unui simbol al darurilor, al protecției și al renașterii. Fiecare dintre aceștia, în funcție de contextul cultural și regional, aduce lumina și speranța unui nou început, oferind în dar o parte din bogăția tradițiilor românești.