EXCLUSIV. Protecția Consumatorilor confirmă că Raiffeisen Bank închide abuziv conturile a mii de clienți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a confirmat la începutul acestei săptămâni că închiderea conturilor unor persoane fizice și juridice fără nicio justificare de către Raiffeisen Bank România este o practică abuzivă și ilegală.
PUTEREA a semnalat, la începutul acestui an, că sute sau chiar mii de clienți ai Raiffeisen Bank România, persoane fizice sau juridice, s-au trezit cu conturile închise fără nicio justificare, deși nu a existat nici măcar vreo notificare privind realizarea vreunei tranzacţii de natură să ridice suspiciuni.
„Banca va putea să denunțe unilateral raportul juridic de Cont Curent dar cu un preaviz scris de două luni”
În urma verificărilor efectuate de către comisarii de la ANPC s-a constatat că sesizărilor clienților sunt întemeiate, iar comportamentul băncii a fost abuziv.
„Vă comunicăm că petiția a fost concluzionată drept întemeiată. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că profesionistul a decis denunțarea unilaterală a relațiilor contractuale referitoare la conturile de cont curent începând cu data de 16.02.2021, în baza prevederilor art. 3.6.2. din Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare care prevăd că „Banca va putea să denunțe unilateral raportul juridic de Cont Curent, oricând, fără a fi necesară justificarea unei astfel de decizii, cu un preaviz scris de două luni calendaristice transmis conform regulilor prevăzute la Secțiunea 8.2 Notificări”, se menționează foarte clar în răspunsul ANPC către unul dintre clienții care s-a trezit cu conturile blocate fără nicio justificare.
Practic, Raiffeisen Bank SA România a blocat abuziv, fără nicio justificare, conturile clienților, fără să emită un preaviz scris de două luni calendaristice.
„Au fost identificați indici de presupusă clauză abuzivă”
Mai mult, reprezentanții ANPC au precizat că „Analizând această clauză din punct de vedere al Legii 193/2000 privind clauzele abuzive, au fost identificați indici de presupusă clauză abuzivă, astfel că în conformitate cu prevederile art.12, alin.1 din Legea 193/2000 rep. procesul verbal se va transmite instanței de judecată competente în vederea pronunțării asupra caracterului abuziv al clauzelor menționate anterior”.
Astfel, prin acest răspuns, ANPC a certificat comportamentul abuziv al Raiffeisen Bank SA România față de clienți, indicând clar că cei care s-au trezit cu conturile blocate sunt îndreptățiți să să stopeze comportamentul abuziv al băncii în instanță.
De altfel, închiderea conturilor fără avertizare a devenit un comportament comun al băncilor, care motivează că este o normă a Băncii Naționale a României și abuzează pentru a închide conturile a nenumărați clienți persoane fizice sau juridice.