Un fost fotbalist, la șefia Comisiei de muncă din Senat

Publicat: 25 dec. 2024, 12:42, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Un fost fotbalist, la șefia Comisiei de muncă din Senat
Marius Humelnicu, senator, șef de comisie în Parlament, fost fotbalist

În urma negocierilor politice, una dintre cele mai importante comisii din Senat va fi condusă de un senator PSD, care în tinerețe a fost fotbalist.

Una dintre cele 23 de comisii permanente ale Senatului va fi condusă de un fost fotbalist. Este vorba de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, unde președinte va fi senatorul PSD de Galați Marius Humelnicu.

A absolvit specializarea „Inginerie Managerială și Tehnologică” la Facultatea de Inginerie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, dar a dedicat o mare parte din activitatea sa carierei sale de fotbalist profesionist.

Marius Humelnicu a jucat la echipe de Liga a 2-a și a 3-a, respectiv la Dunărea și Oțelul Galați, Gloria Buzău, Dunărea Brăila și Cimentul Fieni, dar și la un club din Azerbaidjan. Însă, în urma unui accident la piciorul drept, în anul 2007, la 30 de ani, și-a întrerupt cariera de fotbalist și, ulterior, a intrat în politică, fiind acum la al doilea mandat de senator PSD de Galați.