Cristian Păun, profesor de economie la ASE, susține că suveranismul este deja un fenomen dominant în România, dar nu aduce nimic nou, fiind mai degrabă o continuare a politicii statului de a controla sectoare economice cheie, fără a exista semne de schimbare din partea politicienilor.
Un exemplu elocvent este sectorul energiei și gazelor naturale, unde statul controlează 80% din producția de energie electrică și mai mult de 50% din producția de gaze naturale, având, de asemenea, un rol semnificativ în transportul și distribuția acestora. Chiar și acolo unde statul acceptă concurența privată, aceasta este restricționată de prețurile plafonate și subvenționate.
Consecințele acestui suveranism sunt vizibile: întârzieri majore în exploatarea gazelor din Marea Neagră, infrastructura energetică învechită care necesită investiții mari pentru renovare, lipsa de investiții adecvate și de interes din partea investitorilor privați pentru a dezvolta proiecte în acest domeniu. Piața este afectată de haos, iar producția privată de energie verde rămâne mult sub nivelul celor mari producători de stat.
Păun afirmă că efectele economice ale suveranismului sunt evidente și că România a aplicat acest model de multă vreme, fiind o cauză principală a stagnării economice, situându-se la coada Europei în ceea ce privește prosperitatea.
Mai jos, vă redăm întreaga postare a lui Cristian Păun de pe Facebook:
Suveranismul este de multă vreme la putere în România. Suveraniștii nu aduc nicio idee nouă. Dimpotrivă, militează pentru consolidarea pozițiilor deținute până acum de stat în economie. Fără ca vreun politician sau partid aflat de multă vreme la putere să dea vreun semn că ar dori să schimbe ceva.
Un alt exemplu elocvent este piața energiei și piața de gaz din România. Statul deține astăzi în România 80% din producția de energie electrică și peste 50% din producția de gaze naturale. La care se adaugă și transportul și distribuția unde statul are ponderi importante. Singura zonă unde acceptă statul concurență privată (dar nu reală atât timp cât prețul este plafonat / subvenționat) este zona de distribuție.
Cu alte cuvinte, în aceste două sectoare suntem de multă vreme suverani și nu dăm semne că am dori altceva.
Consecințele acestui suveranism nătâng se văd de pe Soare:
– Gazele de la Marea Neagră sunt întârziate cu aproape un deceniu;
– Toate facilitățile de producție de energie din România sunt depășite tehnologic și au nevoie de renovări substanțiale (baraje, termocentrale, hidrocentrale, reactoarele nucleare 1 și 2 etc.);
– Investițiile nu pot ține pasul cu dezvoltarea și modernizarea acestor sectoare;
– Nu sunt prea mulți, spre deloc, care se anunță interesat să prelucreze avansat gazele de la Marea Neagră cu statul român implicat până în gât în extracția lor;
– Nu sunt prea mulți, spre deloc, care să pornească facilități de producere de energie electrică pe baza gazelor de la Marea Neagră pentru a exporta energie electrică în toată regiunea, cu statul la butoane și implicat la maxim în producerea de energie pe bază de gaz (deși sunt întârzieri majore la termocentralele CEO și Iernut);
– Haosul din piață este evident și se vede în disfuncționalitatea pieței. Cum este lăsată liberă, cum o ia razna, neavând operatori privați puternici care să producă energie. Cei privați produc energie verde și sunt foarte segmentați și foarte mici în comparație cu marii producători de stat, nu pot impune condiții de piață.
Efectele economice ale suveranismului pot fi încă studiate la firul ierbii în multe sectoare din România. Nu este nevoie să încercăm sau să aplicăm suveranimul. Îl aplicăm de multă vreme, de decenii. De aia suntem coada Europei și a lumii civilizate când vine vorba de prosperitate. Din prea mult ”suveranism”, nu din prea puțin…