Convertirea peste noapte a fățarnicei creștine Rovanița la „zona de libertate LGTBIQ” a lui Cioloș
A fost o perioadă în guvernarea Ponta când îți era teamă să mai deschizi frigiderul sau o cutie de conservă ca să nu apară Rovana Plumb. Era tot timpul pe sticla televizorului. Vorbea despre totul și despre nimic.
Pupa icoanele mai ceva ca o călugăriță de la mănăstirea Putna. Se închina până se aprindeau luminile pe crucea de la Caraiman. Se dădea cu capul de sfinți până băteau clopotele în dungă. Se închina la moaște mai ceva decât călugării de pe Muntele Athos.
Și, tot timpul, săruta mâna prelaților ca un copil când este împărtășit. Și-a pus sorț și bonetă ca să pregătească sarmale la Sfânta Paraschiva de la Iași. „Am venit din spirit de solidaritate. Acum în Iași sunt foarte mulți pelerini și trebuie ajutați, fiecare cu ce putem”, spunea Rovana Plumb.
„A avut loc o convorbire telefonică de gradul zero între Preafericitul Părinte Daniel – Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și europarlamentarul Rovana Plumb – Președintele PSD Dâmbovița, convorbire telefonică ce a avut în timp ce Rovana Plumb se afla la Târgoviște, la Conferința de Alegeri a Organizației Femeilor Social-Democrate din Târgoviște”, ne anunța echipa de PR a PSD.
PSD ne anunța că mitropolitul Târgoviștei Nifon Mihăiță a susținut un discurs în biserica de la Nucet-Dâmbovița, amplificat prin megafoane să audă și sătenii de afară, în care a declarat că Dăncilă și Rovana Plumb sunt „creștini” adevărați: „Uite ce creștini avem aici, să fie binecuvântați!”.
„Astăzi este împreună cu noi, într-un mod excepțional, foarte frumos, doamna prim-ministru a Guvernului României, Viorica Dăncilă. Este doamna… nu o văd pe doamna Rovanița noastră. Ah, era acolo, uitați la dreapta. Uite ce creștini avem aici, să fie binecuvântați!”, spunea mitropolitul Târgoviștei. Rovana era peste tot și oriunde era vorba de pupat icoane și poala popii.
Dar, un proverb românesc spune că „cine a trădat o dată o va face și a doua oară”. Și rând pe rând, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au constatat că vorba din popor „capra sare masa, iada sare casa”, se potrivește perfect pentru Rovana Plumb. Și săptămâna trecută, Parlamentul European ne-a confirmat că cine a trădat o dată, te trădează de câte ori este nevoie.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Parlamentul European a anunțat votarea unei rezoluţii prin care declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGTBIQ”, la doi ani după ce autorităţi locale din Polonia au creat peste o sută de „zone libere LGBTIQ”.
Propunerea a venit din partea grupului Renew Europe condus de Dacian Cioloș, care a inițiat rezoluția. Astfel, cu o majoritate de 492 de voturi pro, 141 contra și 46 de abțineri, eurodeputații din Bruxelles au aprobat solicitarea ca Uniunea Europeană să fie considerată „zonă liberă pentru persoanele LGBTIQ”.
LGBTIQ înseamnă lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali, intersexuali și Queer. Dar, surpriză! Printre cei 16 europarlamentari români care au votat propunerea lui Cioloș de zonă liberă pentru lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali și intersexuali s-a numărat și precuvioasa și smerita Rovanița noastră.
Opppsss! Dintr-o dată, credincioasa Rovana Plumb a trecut de la pupat poala popii la pupat pe Satana! Adică, s-a lepădat PSD și credinciosul Ciolacu ca să se facă frate cu liberul Cioloș. „Fă-te frate cu dracul, până treci puntea!” spune un proverb românesc.
Timpul a demonstrat că și-a însușit foarte bine acest proverb, dar uită că cu dracul nu vei trece niciodată vreo punte, ci vei avea cel mult iluzia că ai trecut-o. Constantin Noica numea această iluzie „triumful posibilului asupra realului”, căci dracul se pricepe de minune să amăgească spre a duce la pierzanie, uneori deghizându-se în „înger de lumină”.
Dar, în același timp, creștinismul ne-a învățat că „nu poţi sluji la doi domni deodată: şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona” și că nu ai nici un folos esenţial dacă „dobândești toate bunurile lumii, dar îţi pierzi sufletul tău”.
Însă, românul mai ştie că „dracul e meşter mare şi tartor bătrân”. Şi că, în orice caz, „nu face biserici, nici puţuri pe la răspântii”, iar „şi când îşi ţine capul în poala mă-sii, cu coada răstoarnă carele”. Inclusiv carele cu proşti.
Și de a lungul timpului, Rovana Plumb a răsturnat multe care demonstrând că întotdeauna fariseii și fațarnicii societății, încearcă să arunce tot în spinarea altora, dar mai ales a preoților. Prin sărirea pârleazului din ograda Domnului în poala lui Cioloș, Rovana Plumb ne-a reamintit de vorbele lui Nicolae Iorga: „Un om fățarnic are două fețe și nici un obraz”.