Terapia a demarat probele tehnologice pentru fabricarea Favipiravir în țară
Fabrica de medicamente Terapia din Cluj a început probele tehnologice în vederea posibilității de a fabrica Favipiravir în țară. Imediat ce acesta posibilitate va fi confirmată, Terapia va începe producția în România.
Compania farmaceutică Terapia a anunțat intrarea în țară a unei noi tranşe de 1.165.000 de tablete de FluGuard (favipiravir), folosit în tratamentul CoViD-19, conform protocolului naţional de tratament. Aceste doze vor fi distribuite unităților medicale desemnate tratării pacienţilor CoViD-19, prin Alliance Healthcare.
Dacă posibilitatea de a produce Favipiravir în țară va fi confirmată, Terapia va începe producția sub brandul FluGuard, pentru a asigura o aprovizionare stabilă și un acces rapid al pacienților la un tratament eficient împotriva CoViD-19.
Se așteaptă acordul privind Ivermectina
„Terapia își continuă angajamentul de a lupta împotriva CoViD-19. Această nouă tranșă de FluGuard, pe care compania noastră a adus-o în țară vine în completarea altor livrări record, care până în prezent au ajutat la tratarea a peste 25.000 de mii de pacienți CoViD cu forme medii și ușoare.
În plus, am explorat posibilitățile pentru extinderea capacității de furnizare a acestui medicament esențial anti-CoViD și am demarat verificarea proceselor tehnologice în vederea fabricării acestui preparat în țară, pentru că ne dorim să putem satisface această nevoie la nivel național, mai ales că ne pregătim de intrarea în cel de-al treilea val pandemic”, a declarat dr. Dragoș Damian, CEO Terapia, porivit transilvaniareporter.ro.
De asemenea, producătorul de medicamente așteaptă din partea autorităților acordul privind includerea Ivermectinei în protocolul național standard pentru tratarea pacienților cu CoViD-19, pentru a putea aduce lunar în țară aproximativ 200.000 de mii de tablete de Ivermectină, de uz uman.