Boboteaza, sfințirea apelor Dunării, „Iordanul Românilor”. Alexandru a salvat crucea din ape în memoria sorei sale
Mii de gălățeni au venit și în acest an la malul Dunării pentru a participa la slujba Botezului Domnului și de sfințire a apelor oficiată de arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian și un sobor de preoți, la altarul amenajat pe Faleza Dunării, lângă zidurile Bisericii Sfânta Precista, biserică fortăreață construită între anii 1643 și 1647.
Tradiția sfințirii apelor fluviului și renumele Dunării, de „Iordan al Românilor”, provine din vremuri străvechi, când era obiceiul ca înainte de a porni la luptă ostașii să meargă la malul Dunării, pentru a se închina și pentru a bea trei înghițituri din apa fluviului.
Praznicul Botezului Domnului, care încheie perioada Sărbătorilor de Iarnă, era pregătit, după tradiție, prin tăierea, din apele înghețate bocnă ale Dunării, a crucilor de gheață, dar în ultimii ani, în lipsa „Gerului Bobotezei”, cele două cruci de gheață au fost realizate, la minus 20 de grade, în laboratorului unei societăți din Galați, iar înaintea slujbei de sfințire a apelor au fost aduse la altarul de lângă Biserica Sfânta Precista și împodobite cu cetină și flori albe.
S-a renunțat și la tradiția sfințirii Aghesmei Mari la altarul de pe Faleza Dunării, în 12 căzi din lemn, după numărul celor 12 apostoli, dar gălățenilor veniți pe malul „Iordanului Românilor” le-au fost puse la dispoziție aproximativ 150.000 de sticle cu „Agheasmă Mare”.
Alexandru a salvat crucea din ape în memoria sorei sale
După oficierea slujbei și după ce le-a vorbit miilor de credincioși despre însemnătatea Bobotezei în viețile românilor, conform tradiției, ÎPS Casian s-a îndreptat spre malul Dunării și a aruncat în ape o cruce din lemn.
Pentru salvarea crucii, s-au aruncat în apele reci 14 gălățeni. A reușit să prindă crucea Alexandru Gherghișan, care are 28 de ani, lucrează ca agent de securitate și este necăsătorit. El a mai prins crucea Bobotezei și în 2022. Alexandru i-a dedicat reușit din acest an sorei sale, Raluca Elena, plecată la ceruri:
„Dedic această cruce surioarei mele, Elena, care ne-a părăsit. Le doresc tuturor românilor să-și găsească drumul către credință!”.
După slujba sfințirii apelor Dunării de la Brăila, 6 tineri s-au aruncat în ape pentru a prinde crucea aruncată de Arhiepiscopul Dunării de Jos. Cel care a reușit să salveze crucea din ape este Daniel Nichițelea, muncitor în construcții, de 35 de ani, care a sărit pentru a 12-a oară după cruce și a reusit să o prindă de 5 ori.