Dan Barna: Încheierea MCV pentru România, unul dintre obiectivele majore ale Guvernului
Încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este unul dintre obiectivele majore ale Guvernului, afirmă vicepremierul Dan Barna.
„Însă atingerea acestei ţinte depinde doar de România. Eforturile prioritare ţin de corectarea legilor justiţiei, desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi punerea Codului penal şi a Codului de procedură penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale”, a scris Dan Barna pe pagina de Facebook, transmite Agerpres.
El menţionează că acest lucru i-a fost transmis şi vicepreşedintelui Comisiei Europene Vera Jourova şi că a primit asigurări că încheierea MCV este şi pe agenda executivului european.
„După 13 ani în care România a fost subiect al unei monitorizări excepţionale din partea Comisiei Europene, cu regrese majore în 2018 şi 2019, am încredere că eforturile noastre intensificate în perioada următoare vor duce la o funcţionare normală şi predictibilă a statului de drept în România. Mesajul doamnei Jourova şi al Comisiei a fost foarte clar: din partea României se aşteaptă fermitate şi rezultate. Angajamentul nostru este că le vom livra”, a mai continuat viceprim-ministrul.
Atunci când au aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria mai aveau încă probleme legate de nefinalizarea reformei judiciare, de corupție și, în cazul Bulgariei, de criminalitatea organizată. De aceea, Comisia a instituit mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), o măsură tranzitorie prin care să poate ajuta cele două țări să remedieze aceste probleme, potrivit Europa.eu.
Comisia continuă să evalueze evoluția Bulgariei și a României după aderare pentru a le ajuta să-și dezvolte și să-și eficientizeze sistemele administrative și judiciare, astfel încât să-și poată îndeplini obligațiile aferente statutului de membru al UE și să poată asigura aplicarea corectă a legislației, politicilor și programelor europene, a mai precizat sursa citată.
În decembrie 2006, Comisia a adoptat o serie de decizii care stabilesc, printre altele, obiectivele de referință pe care ar urma să le atingă cele două țări.
Citește și: