19:13, 31.12.2024 • SOCIAL
Prioritățile pentru sute de proiecte de investiții intră în dezbatere publică; printre acestea – Academia Română, spitale, universități
Ministerul Dezvoltării a publicat, vineri, spre dezbatere publică, un proiect de hotărâre de guvern care stabileşte criteriile de prioritizare pentru proiectele de investiţii.
Acestea sunt finanţate prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social (PNCIPS) și derulate, în anul 2025, de Compania Naţională de Investiţii (CNI).
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a subliniat că, prin acest proiect, se urmăresc atât stabilirea unor criterii transparente şi echitabile pentru prioritizarea investiţiilor din cadrul PNCIPS pe parcusul anului 2025. Totodată, se urmărește stimularea unei implementări mai rapide a proiectelor aflate în stadii avansate de execuţie, garantând, astfel, continuarea implementării programului într-un mod optimizat.
Astfel, 25% din creditele bugetare vor fi repartizate pentru investiţii semnificative.
Din această categorie, CNI are în derulare 29 proiecte de investiţii, printre care: Academia de Muzică din Cluj Napoca, Spitalul Orăşenesc din Sinaia, căminele studenţeşti din Timişoara şi Suceava, sala polivalentă din Braşov, Academia Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, drumul judeţean 102I Valea Doftanei, stadioanele „Gheorghe Hagi” din Constanţa şi „Nicolae Dobrin” din Piteşti, patinoarul artificial din municipiul Sfântu Gheorghe, Centrul pentru Optică de Mare Putere din Măgurele.
De asemenea, 20% din bugetul alocat pentru acest an vor fi direcţionaţi către domeniul educaţie, în cadrul căruia sunt în derulare peste 190 de obiective.
Acestea sunt Academia de Studii Economice Bucureşti, Palatul Universităţii din Bucureşti, cămine studenţeşti din Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Târgu Mureş, Colegiul Naţional „Carol I” şi Opera Română din Craiova.
„Pentru infrastructura edilitară se vor aloca 15% din creditele bugetare, în contextul în care, la nivelul CNI, sunt în derulare peste 190 de proiecte de investiţii care vizează înfiinţarea sau extinderea unor reţele de alimentare cu apă şi canalizare în judeţele Arad, Bihor, Botoşani, Gorj, Harghita şi Vâlcea, precum şi reabilitarea infrastructurii rutiere din judeţele Constanţa, Iaşi, Maramureş şi Olt„, a precizat ministrul Cseke Attila, potrivit unui comunicat.
Proiectelor din domeniul sănătate li se vor aloca 10% din fonduri.
Din această categorie, CNI are în derulare peste 115 proiecte de investiţii, precum spitalele judeţene din Alexandria, Călăraşi, Galaţi, Miercurea Ciuc şi Vâlcea, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna (jud. Dolj), Spitalul Orăşenesc Rupea (jud. Braşov).
Tot 10% vor primi cele peste 550 de proiecte aflate în derulare în domeniul sport, precum complexurile sportive din Alexandria, Năsăud, Rodna (jud. Bistriţa Năsăud), Holboca (jud. Iaşi), sala polivalentă din Slobozia, bazele sportive din Titu (jud. Dâmboviţa) şi Zărneşti (jud. Braşov), bazinele de înot din Vatra Dornei, Vaslui şi Târgu Secuiesc.
5% se vor aloca investiţiilor din domeniul cultură, în cadrul căruia sunt în derulare peste 260 proiecte.
Acestea se referă la centre şi aşezăminte culturale din judeţele Călăraşi, Prahova, Satu Mare, Olt, Cluj, Argeş, dar şi cinematografele din localităţile Roşiorii de Vede şi Reghin.
Nu în ultimul rând, pentru alte obiective de interes public sau social din domeniul construcţiilor, vor fi repartizate 15% din fondurile disponibile pentru 2025. La nivelul CNI, se află în diferite stadii de execuţie peste 195 de obiective, precum Cazinoul din Constanţa, Tribunalul Teleorman şi Judecătoria Alexandria, Palatul Parlamentului, Palatul Administrativ din Suceava, fostul Palat Mihail Sturdza din Iaşi, Penitenciarul Gherla şi Baza COSR Izvorani.
„Pentru a accelera finalizarea proiectelor aflate în stadii avansate de execuţie, am decis repartizarea fondurilor în funcţie de stadiul de implementare a proiectelor. Astfel, 50% din fonduri vor merge către proiectele cu stadiul fizic de peste 80%, 30% pentru proiectele cu stadiul de implementare cuprins între 40% şi 80%, iar 20% pentru cele între 0% şi 40%”, a precizat conchis ministrul dezvoltării.
În cazul epuizării sumelor alocate unei categorii, sumele disponibile pot fi realocate lunar pentru alte categorii, asigurând, astfel, echilibrul bugetar, a adăugat el.
La finalul anului 2024, ministerul a alocat 900 de milioane de lei pentru plata tuturor cererilor de plată restante în cazul proiectelor de investiţii derulate de minister prin CNI, a amintit ministrul.