Ministerul Sănătății: Vaccinul Johnson & Johnson va fi administrat într-o singură doză
Vaccinul Johnson & Johnson va fi administrat într-o singură doză, precizează Ministerul Sănătăţii.
„Vaccinul dezvoltat de Janssen, divizia farmaceutică a companiei Johnson & Johnson, utilizează un adenovirus inofensiv, care nu se poate înmulţi (replica) în organismul uman. Această tehnologie bazată pe adenovirusuri prelucrate pentru a nu se replica este cercetată de mult timp, iar un vaccin similar, împotriva Ebola, produs tot de Janssen, este aprobat pentru utilizare din 2019”, se arată într-o postare a MS pe pagina de Facebook.
Conform sursei citate, Janssen foloseşte un adenovirus denumit Adenovirusul 26, care a fost modificat pentru a conţine informaţia necesară producerii proteinei spike (cea care se găseşte pe suprafaţa virusului SARS-CoV-2).
Odată ce vaccinul este administrat, adenovirusul furnizează această informaţie către celulele umane, care încep să producă proteina spike. Sistemul imunitar al persoanei va trata această proteină spike ca fiind străină şi va produce un răspuns imun – anticorpi şi celule T – împotriva sa.
„Dacă persoana vaccinată intră în contact cu virusul SARS-CoV-2, sistemul imunitar îl va recunoaşte şi va fi pregătit să îl atace: anticorpii şi celulele T vor lucra împreună pentru a elimina virusul, protejând astfel organismul împotriva COVID-19. Acest vaccin se administrează într-o singură doză. Conform studiului clinic care a stat la baza aprobării sale, o singură doză este suficientă pentru a reduce semnificativ numărul cazurilor simptomatice de COVID-19”, subliniază MS.
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că prima tranşă de doze de vaccin anti-COVID de la Johnson & Johnson ar putea să ajungă în România în a doua parte a lunii aprilie, însă acea cantitate nu va fi una consistentă, transmite Agerpres.
Citește și:
- Vaccinul american Johnson & Johnson, aprobat în UE
- Prima ţară din lume care autorizează vaccinul anti-Covid-19 de la Johnson & Johnson
- Vaccinul anti-coronavirus de la Johnson & Johnson ajunge în România
- Vaccinul produs de Johnson& Johnson ajunge în România. Cine se va putea vaccina cel mai repede
- Patru vaccinuri anti-Covid-19 disponibile în campania de imunizare. Cum funcționează fiecare și care este mai eficient?