Ce șanse are Călin Georgescu la CEDO? Un fost membru CCR răspunde
Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR), Tudorel Toader, a declarat vineri, la Antena 3 CNN, că plângerea formulată de Călin Georgescu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) „va fi respinsă ca inadmisibilă”. Toader a explicat că nici CEDO, nici alte instanțe internaționale nu au competența de a infirma sau de a anula deciziile CCR.
„Acțiunea la CEDO va fi respinsă pentru că nu au fost epuizate toate gradele de jurisdicție din România. Au depus acțiunea înainte de soluționarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Acesta este un principiu juridic clar, iar neîndeplinirea sa face acțiunea inadmisibilă”, a explicat fostul judecător CCR.
Deciziile CCR, definitive și obligatorii
Tudorel Toader a subliniat că deciziile CCR sunt definitive și obligatorii, iar revizuirea acestora nu este prevăzută nici în Constituție, nici în alte legi. Singura instituție care ar putea emite un aviz – dar nu o decizie obligatorie – este Comisia de la Veneția. Aceasta ar putea evalua dacă hotărârea CCR respectă normele internaționale, dar nu poate anula decizia.
„Când s-a formulat acțiunea la Curtea de Apel, am spus că este inadmisibilă, pentru că Biroul Electoral Central (BEC) nu a făcut altceva decât să aplice decizia CCR. Nicio procedură de revizuire nu există în acest context juridic”, a explicat Toader.
Exercițiu de imagine?
Tudorel Toader a catalogat demersul lui Călin Georgescu drept „un exercițiu de imagine”, atât din partea acestuia, cât și a avocaților care îlesc că acțiunea nu are șanse de succes.
„Din punctul de vedere al candidatului, este o acțiune electorală. Din punctul de vedere al avocaților, este un exercițiu de imagine cu un răspuns cunoscut de dinainte”, a declarat fostul judecător CCR.
Ce solicită Călin Georgescu la CEDO
Călin Georgescu a cerut CEDO să suspende efectele deciziei CCR care a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. De asemenea, acesta solicită obligarea Guvernului României să organizeze turul al doilea al alegerilor în baza rezultatelor din primul tur și să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor morale și democratice.
Vineri, avocații lui Georgescu au depus și o cerere de revizuire a deciziei CCR. Concret, aceștia solicită ca judecătorii constituționali să revină asupra deciziei de anulare a turului 1, permițând desfășurarea unui tur doi între Călin Georgescu și Elena Lasconi.
CCR: Nu există bază legală pentru revizuire
Potrivit unui comunicat al CCR, cererea avocaților lui Georgescu a fost înregistrată pe 10 ianuarie 2025. Instituția a precizat că alte cereri sau petiții pot fi depuse prin poștă sau e-mail, dar nu există nicio prevedere legală care să oblige CCR să revină asupra propriilor decizii.