Ce este autorizația electronică necesară pentru călătoria în Israel

Publicat: 13 ian. 2025, 19:01, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Ce este autorizația electronică necesară pentru călătoria în Israel

Cetățenii români care intenționează să călătorească în Israel au nevoie de autorizația electronică, transmite Ambasada Israelului.

Autorizația electronică de călătorie (Electronic Travel Authorization – ETA-IL) poate fi solicitată pe platforma guvernamentală a acestui stat. Pe pagina de Facebook, Ambasada Israelului în țara noastră precizează: „Începând cu 1 ianuarie 2025, înainte de sosirea în Israel, este obligatorie obținerea unei autorizații electronice de călătorie (Electronic Travel Authorization – ETA-IL), indiferent de vârstă și de tipul de pașaport deținut”.

De asemenea, pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România mai este precizat:

  • ETA – IL costă doar 25 de șekel israelieni, adică mai puțin de 7 dolari.
  • Veți primi o notificare prin e-mail când PIBA (Autoritatea pentru Populație și Imigrare) va primi solicitarea dvs.
  • Vă puteți aștepta la un răspuns la cererea dvs. în termen de 72 de ore de la trimiterea acesteia.
  • PIBA va trimite o chitanță pentru plata dvs. Dacă nu primiți o chitanță, înseamnă că nu ați folosit site-ul oficial ETA-IL.