Cine este noul președinte al ANS, în locul Elisabetei Lipă. Este fost senator PSD și fost ministru
Premierul Marcel Ciolacu a ales noul președinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), post rămas liber după plecarea Elisabetei Lipă. Decizia Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial.
Noul președinte al ANS este Constantin Bogdan Matei, senator PSD de Vâlcea din 2016 până în 2024. Matei va avea și rang de secretar de stat. În ultima zi a anului 2024, premierul Marcel Ciolacu acceptase cererea de retragere a Elisabetei Lipă de la conducerea ANS și îl numise ca președinte interimar pe Thomas-Răzvan Moldovan.
Constantin Bogdan Matei s-a născut pe 26 octombrie 1980 la Râmnicu Vâlcea și înainte de a ajunge senator a fost profesor de sport. A avut și un mandat de ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Dăncilă, în perioada 20 noiembrie 2018 – 4 noiembrie 2019. Senatorul PSD de Vâlcea s-a remarcat atunci prin faptul că și-a trecut în CV, printre activitățile și responsabilitătile principale pe care le-a avut, și acelea că deține șase adeverințe, dintre care două de membru în Consiliul de Administrație al unor școli din Râmnicu Vâlcea, una de „responsabil cerc pedagogic“, iar altă de „responsabil al comisiei metodice“.
Cine este Constantin Bogdan Matei, noul președinte al ANS
Constantin Bogdan Matei a urmat cursurile Grupului Şcolar „Henri Coandă“ din Râmnicu Vâlcea, iar în 2004 a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Management în Sport la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.
Din 2005 și până în 2016, când a ajuns în Senat, primul de pe lista PSD în Circumscripția 40 Râmnicu Vâlcea, a fost profesor de sport la Şcoala Gimnazială „Anton Pann“ din municipiu. Tot aici a fost, timp de doi ani (2013-2015), și director adjunct. Înainte de a deveni senator (2016), a fost, timp de câteva luni, adjunct al șefului Inspectoratului Școlar Judeţean Vâlcea. În 2024 nu a mai prins loc în Parlament.
Despre Constantin Bogdan Matei, care a susținut că a jucat și fotbal în adolescență, dar în liga a 3-a, s-a scris că a reușit să-și ia titularizarea ca profesor de sport după șase ani de încercări. La prima încercare, în 2006, a luat 2,75, un an mai târziu 5,25 și a reușit nota de trecere abia în 2012. În 2011 se înscrisese în PSD.