CE nu suspendă TikTok sau X, dar o poate cere în anumite situații

Publicat: 17 ian. 2025, 08:16, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
CE nu suspendă TikTok sau X, dar o poate cere în anumite situații

Comisia Europeană (CE) anunță că nu are „nicio intenţie” să dispună suspendarea rețelelor sociale TikTok sau X pentru o presupusă alterare a proceselor electorale.

Aceasta ar fi o măsură de „ultimă instanță” și ar putea fi luată de autoritățile statelor membre UE, transmit agențiile EFE și Agerpres.

Condiția este să se respecte legislația

„Nu avem nicio intenţie la Comisia Europeană să suspendăm vreo platformă.

Dorim ca cetăţenii noştri, companiile noastre, să poată folosi toate platformele, cu condiţia să respecte legislaţia”, a indicat, joi, la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, Thomas Regnier.

Pe de altă parte, Regnier a precizat că există „investigaţii în desfăşurare cu privire la potenţiale încălcări ale legislaţiei digitale”.

Investigațiile sunt împotriva unor platforme precum X sau TikTok.

El a subliniat că în orice caz vor fi utilizate „mecanisme proporţionale, înainte de a ajunge la o eventuală măsură extremă”.

 „În ultimă instanță”

Nu este exclus ca, „în ultimă instanță”, Comisia Europeană să ceară unei autorități naționale să suspende o platformă.

Cererea s-ar impune, explică Regnier, doar în cazul unui „atac la adresa securității sau vieții persoanelor.

Vorbim aici despre amenințare fizică”.

Acesta subliniază că „nu suntem în această situaţie, nici pentru X, nici pentru TikTok”. El s-a referit la situația alterării proceselor electorale, întrucât „există alte mecanisme premergătoare, dacă într-o zi ajungem acolo”.