Fiicele sau băieții? Cine are mai multe șanse să fie copilul preferat

Într-o familie, fiecare copil are propriul loc, dar un nou studiu sugerează că unii dintre aceștia pot beneficia de un tratament favorabil față de alții. În timp ce acest fenomen nu este un secret pentru mulți dintre noi, cercetătorii au identificat acum care sunt factorii care determină acest favoritism – și, din păcate pentru băieți, rezultatele nu sunt favorabile.

Cercetători de la Brigham Young University (SUA) și Western University (Canada) au realizat o cercetare amplă, bazată pe date provenind din 30 de articole științifice revizuite de experți și care au implicat un total de 19.469 de participanți din Statele Unite, Europa de Vest și Canada. Analizând variabile precum ordinea nașterii, sexul, temperamentul și personalitatea copiilor – în majoritatea cazurilor raportate de părinți –, studiul a relevat tendințele preferențiale ale părinților, cu implicații semnificative pentru dezvoltarea copiilor.

În cadrul cercetării, s-a constatat că frații mai mari sunt mai adesea favorizați în ceea ce privește autonomia, având un control mai scăzut din partea părinților comparativ cu frații lor mai mici. Aceste diferențe, spun autorii studiului, pot avea efecte importante asupra stimei de sine și comportamentelor problematice ale copiilor mai puțin favorizați, atât în copilărie, cât și în adolescență.

„Provocarea cu care se confruntă părinții este că, indiferent de faptul că acest control diferențiat este sau nu adecvat dezvoltării, acesta a fost asociat cu o stimă de sine mai scăzută și comportamente problematice ale fraților mai puțin favorizați”, explică Alexander Jensen și McKell Jorgensen-Wells, autorii studiului.

Mai mult, în ciuda faptului că copiii nu au observat-o întotdeauna, părinții au tendința de a favoriza fiicele. Aceasta sugerează că fetele ar putea fi, în medie, mai ușor de educat. De asemenea, cercetătorii au observat că copiii mai conștiincioși și mai agreabili tind să fie favorizați, ceea ce poate reflecta o mai mare ușurință în gestionarea comportamentului lor.

Această tendință a fost confirmată parțial de părinți, dar este clar că studiul are unele limitări, deoarece nu a fost posibilă analiza percepției părinților asupra echității în parenting. De asemenea, se subliniază că rezultatele nu sunt universale și ar putea varia în funcție de diverse etape ale vieții.

„Copiii pot face ca viața de părinte să fie mai ușoară sau mai dificilă. Este important să înțelegem acest aspect”, subliniază Laurie Kramer, profesor de psihologie aplicată la Northeastern University. Acesta consideră că, deși cercetarea sugerează tendințe generale, este necesar un studiu mai detaliat pentru a înțelege cum preferințele părinților influențează temperamentul copiilor și, eventual, cum acestea pot deveni autoîntărite în timp.

Karl Pillemer, profesor de dezvoltare umană la Cornell University, adaugă că este esențial de înțeles că preferințele părinților nu înseamnă neapărat iubire mai profundă pentru un copil față de altul. „Părinții fac distincții între copii, dar asta nu înseamnă că îi iubesc mai mult pe unii decât pe alții”, subliniază el.

Totuși, problemele apar atunci când preferințele universale ale părinților se traduc în tratamente diferite. Pillemer subliniază că, deși nu putem controla întotdeauna ce simțim, putem controla modul în care acționăm față de copii, ceea ce poate influența profund dezvoltarea lor.

Studiul adaugă o dimensiune importantă discuției despre dinamica familială și sugerează că părinții și profesioniștii din domeniul educațional trebuie să fie conștienți de aceste tendințe, pentru a evita efectele negative asupra copiilor mai puțin favorizați.