Siria: cuvinte care plâng pe pereții închisorilor lui Assad! Mărturii tulburătoare FOTO

În întunericul rece al unei celule din închisorile lui Bashar al-Assad, unde moartea și tortura erau omniprezente, un prizonier necunoscut a zgâriat un vers de poezie arabă pe peretele celulei sale – un strigăt mut de durere și dragoste: „Țara mea, chiar dacă mă asuprește, îmi este dragă. Poporul meu, chiar dacă este aspru cu mine, este generos”.

Versurile, scrise acum 800 de ani de un poet care sfida un calif tiranic, sunt astăzi ecoul durerii unor oameni pierduți în labirintul întunecat al închisorilor conduse de regimul Assad. Graffiti-urile, zgâriate în pereții celulelor, par să murmure suferințele și temerile celor care le-au scris, rămânând ca mărturii mute ale unei tragedii greu de conceput.

Într-o celulă din notoria închisoare Ramura Palestina din Damasc, un mesaj avertizează sinistru: „Nu avea încredere în nimeni, nici măcar în fratele tău.” Alături, un alt prizonier a scrijelit un oftat către divinitate: „O, Doamne, adu ușurare”.

În inima întunericului

Începând din 2011, zeci de mii de sirieni au dispărut în rețeaua de închisori controlată de forțele de securitate ale regimului, în încercarea acestuia de a zdrobi opoziția. Fără contact cu lumea exterioară, prizonierii au trăit ani în șir în celule supraaglomerate, fără ferestre, unde colegii lor mureau lângă ei. Tortura și execuțiile sumare erau practici zilnice.

Mulți dintre cei întemnițați nu mai aveau speranța că vor trăi. În ciuda acestui fapt, și-au lăsat gândurile pe pereți, scrijelite cu unghiile sau cu orice obiect ascuțit, cu convingerea că doar alți prizonieri le vor citi vreodată.

Un singur cuvânt, „ashtaqtilak” – „mi-e dor de tine” –, este un mesaj de dragoste trimis în gol, destinat unei persoane al cărei nume îl știa doar cel care l-a scris.

Strigăte dincolo de timp

Graffiti-urile descoperite recent în închisori eliberate de insurgenți după căderea regimului Assad în decembrie sunt amintiri vii ale durerii colective. Pereții poartă straturi de scrieri, unele suprapuse, care marchează generații de bărbați suferinzi.

„Nu fi tristă, mamă. Acesta este destinul meu,” scrie un mesaj datat 1 ianuarie 2024. Sub el, urmele unei alte scrieri, abia vizibile, sugerează un dor sfâșietor: „… în afară de tine.”

Desenele și mesajele reflectă legături rupte cu familia sau cei dragi. O inimă frântă, cu „mamă” scris într-o jumătate și „tată” în cealaltă, simbolizează o durere imposibil de descris în cuvinte.

Poezie, rugăciuni și încercări de a rezista

Versurile poeților sunt o altă formă de refugiu. Un graffiti parafrazează o poezie a lui Mahmoud Darwish: „Când porniți războaiele voastre, gândiți-vă la cei care cer pacea.”

Unii prizonieri au ținut calendare improvizate, umplând pereții cu grile de numere. Deasupra unei serii de 365 de puncte, un deținut a scris simplu: „A trecut un an.”

Printre desenele găsite se numără chipuri caricaturale cu ochi bulbucați sau peisaje fantastice, cum ar fi dealuri împădurite peste care lupi urlă la cer, iar o pasăre de pradă ține un șarpe sâsâitor în gheare.

Însă cele mai multe mesaje sunt impregnate de teamă și speranță. „Răbdarea este frumoasă, iar Dumnezeu este cel de la care cerem ajutor,” scrie unul dintre graffiti-uri. Altul imploră: „Dumnezeule, umple-mă de răbdare și nu mă lăsa să disper.”

Oameni fără nume, povești fără sfârșit

Identitatea celor care au scris sau desenat pe pereți rămâne un mister. Doar câteva mesaje poartă nume sau date, iar soarta autorilor este necunoscută. În întunericul acestor celule, cuvintele lor sunt tot ce mai rămâne, o relicvă a umanității într-un loc lipsit de ea.

În tăcerea pereților, strigătele celor uitați vor continua să răsune.

Foto: AP Photos