Șeful Poliţiei Câmpulung-Argeș, reținut și pus sub control judiciar!
Șeful Poliției Municipiului Câmulung (Argeș), comisarul Marian Iordache, a fost reținut și pus pusb control judiciar pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, potrivit presei locale.
Conformn Parchetului, după impact, suspectul s-ar ascuns în curtea unei locuințe din apropiere, pentru ca, ulterior, să părăsească locul unde a produs accidentul.
”La data de 17.01.2025, în jurul orelor 22:50, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Mihăești, sat Furnicoși, județ Argeș, din direcția Câmpulung spre Pitești, suspectul ar fi pătruns pe celălalt sens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. După momentul impactului și înainte de sosirea organelor de poliție, suspectul ar fi pătruns în curtea unei locuințe din imediata apropiere, ascunzându-se, pentru ca mai apoi să părăsească locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor judiciare, deși din impact rezultase rănirea celor doi ocupanţi ai celuilalt autoturism implicat în accident, fiecare dintre aceștia necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform constatărilor medico-legale efectuate în acest stadiu al cercetărilor”, a precizat într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Mihăești, când Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung a intrat pe contrasens. El lovit frontal o mașină, rănind pe șoferul acesteia, în vârstă de 26 de ani, și pe soția sa, de 23 de ani.
Acum, suspectul are interdicția de a depăși limitele teritoriale ale României, fără încuviințarea procurorului de caz și interdicția de a conduce orice fel de autovehicule.