Moneda națională s-a apreciat, în raport cu dolarul american, la cursul BNR
Moneda națională s-a apreciat, luni, față de dolarul american, la cursul oficial al Băncii Naționale a României (BNR). Un dolar a fost cotat la 4,8238 lei.
Contrar așteptărilor, pe piața interbancară nu a fost cerere mare de dolari americani, cu toate că analiștii așteaptă evoluții noi pe piețele americane, după preluarea oficială, luni, a mandatului de la Casa Albă, de către republicanul Donald Trump, al 47-lea președinte al Statelor Unite.
Cursul valutar al BNR, din 20 ianuarie 2025, arată că leul a câştigat teren important în raport cu francul elveţian, care a fost cotat la 5,2821 lei româneşti, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimele 10 zile.
De asemenea, a câştigat circa un ban şi jumătate în raport cu lira sterlină, cotată la 5,8800 lei.
În schimb, moneda națională a pierdut teren în raport cu moneda unică euro, care a fost cotată la 4,9765 lei.
Preţul pentru un gram de aur a crescut cu 43 de bani, astfel că gramul de aur a ajuns să fie cotat la 420,2344 lei, depăşind, din nou, pragul de 420 de lei, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, coborâse la 419,8 lei.