Că tot veni vorba: ce-i cu Panama? Ce-i în mintea lui Trump când afirmă că ”va lua Panama înapoi”?

Canalul Panama este mai mult decât o simplă rută navigabilă. Este o minune a ingineriei, un motor economic pentru comerțul mondial și, în egală măsură, un simbol al intrigilor geopolitice și al luptei pentru putere. De-a lungul istoriei sale tumultoase, canalul a fost scena unor jocuri de culise, scandaluri financiare și schimbări de putere care au redefinit nu doar Panama, ci și întregul echilibru global.

Nașterea unei idei colosale

Visul de a lega Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific a existat încă din secolul al XVI-lea, când exploratorii spanioli au realizat că ar putea economisi mii de kilometri dacă ar traversa istmul Panama. Însă tehnologia vremii era mult prea rudimentară pentru o asemenea întreprindere.

Abia în 1881, francezii, conduși de inginerul Ferdinand de Lesseps – celebru pentru construcția Canalului Suez – au început lucrările la ceea ce se credea a fi o nouă bijuterie a tehnologiei. Dar optimismul francez s-a transformat rapid într-un coșmar: terenul instabil, bolile tropicale precum malaria și febra galbenă și corupția generalizată au dus la prăbușirea proiectului. Compania lui Lesseps a falimentat, lăsând în urmă mii de morți și un scandal financiar care a zguduit Europa.

Americanii intră în joc: un canal, un stat nou

După eșecul francez, Statele Unite au văzut în Canalul Panama o oportunitate strategică și economică. În 1903, printr-un amestec de diplomație agresivă și sprijin pentru mișcările separatiste din Columbia, americanii au facilitat crearea statului Panama. Noul guvern a fost rapid de acord să ofere SUA control asupra unei fâșii de pământ unde construcția canalului putea fi reluată.

Lucrările, începute în 1904, au reprezentat un triumf al ingineriei americane. Cu o organizare mai bună și măsuri de combatere a bolilor tropicale, canalul a fost finalizat în 1914, după zece ani de muncă și sacrificii imense.

Controlul canalului de către SUA a adus beneficii economice uriașe americanilor, dar a alimentat resentimentele localnicilor, care vedeau în el simbolul unei suveranități amputate.

Un simbol al luptei pentru suveranitate

În a doua jumătate a secolului XX, tensiunile dintre Panama și Statele Unite au escaladat. Mișcările naționaliste din Panama, conduse de lideri precum Omar Torrijos, au cerut insistent ca țara să recâștige controlul asupra canalului. În 1977, președintele american Jimmy Carter și Torrijos au semnat tratatele Torrijos-Carter, care stipulau transferul treptat al controlului canalului către Panama. În 1999, acest proces s-a încheiat, iar canalul a devenit oficial proprietatea statului panamez.

Un secol mai târziu: succes și controverse

Astăzi, Canalul Panama este administrat de Autoritatea Canalului Panama, iar veniturile generate de taxele de tranzit constituie o sursă majoră de venit pentru țară. Cu toate acestea, succesul economic nu a venit fără provocări. În 2016, o extindere masivă a canalului a fost finalizată, permițând trecerea unor nave mult mai mari, cunoscute drept Neo-Panamax. Însă proiectul, în valoare de peste 5 miliarde de dolari, a fost marcat de acuzații de corupție, depășiri de costuri și întârzieri.

De asemenea, canalul se confruntă cu o problemă tot mai gravă: schimbările climatice. Lacul Gatun, principala sursă de apă pentru funcționarea ecluzelor, se află sub presiune din cauza secetei prelungite. Dacă nivelul apei continuă să scadă, capacitatea canalului de a opera la întreaga sa capacitate ar putea fi serios afectată.

Dedesubturi: paradisul fiscal și corupția

Panama nu este cunoscută doar pentru canal, ci și pentru rolul său de paradis fiscal. Documentele Panama Papers, publicate în 2016, au scos la iveală modul în care elita globală a folosit structuri offshore pentru a evita impozitele și a ascunde averi ilicite. Acest scandal a arătat că, deși canalul aduce beneficii economice uriașe, o parte semnificativă din bogăția țării este folosită pentru a perpetua inegalitățile și corupția endemică.

Canalul Panama: mai mult decât un drum pe apă

Canalul Panama este un simbol al ambiției umane și al costurilor uriașe ale progresului. Este o poveste despre triumfuri inginerești, lupte geopolitice și intrigi financiare care nu încetează să fascineze. Totodată, este o oglindă a lumii contemporane: o lume în care marile puteri luptă pentru resurse și influență, iar cei mici sunt adesea lăsați pe margine, încercând să își croiască propriul drum.

Într-un secol al schimbărilor rapide, canalul rămâne o arteră vitală a comerțului global, dar și un punct de reflecție. Ce preț suntem dispuși să plătim pentru progres? Și cum putem transforma o moștenire a colonialismului și a exploatării într-un simbol al suveranității și sustenabilității? Aceste întrebări sunt la fel de actuale precum curgerea navelor prin această capodoperă inginerească.

De ce susține Trump că este administrat de China?

Afirmația lui Trump potrivit căreia Canalul Panama este administrat de China se bazează pe un amestec de fapte reale și exagerări specifice stilului său politic. În realitate, Canalul Panama este administrat de Autoritatea Canalului Panama (ACP), o agenție guvernamentală panameză, de la transferul oficial al controlului din 1999. Cu toate acestea, există un sâmbure de adevăr care explică declarațiile lui Trump:

Prezența economică a Chinei în Panama

China a devenit unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Panama și are un interes semnificativ în operațiunile legate de canal. Companii chineze au câștigat contracte pentru administrarea unor porturi strategice de la capetele canalului, cum ar fi porturile Balboa și Cristóbal, prin gigantul chinez Hutchison Whampoa. Acest lucru nu înseamnă că Beijingul controlează canalul, dar influența chineză în infrastructura adiacentă este considerabilă.

Investiții strategice chineze

În anii recenți, China a investit masiv în infrastructura Panama, inclusiv în zone libere și proiecte logistice care susțin activitățile canalului. Aceste investiții fac parte din strategia globală a Chinei, cunoscută drept Belt and Road Initiative (BRI), prin care Beijingul își extinde influența economică globală.

Declarații politice pentru consolidarea agendei

Trump a folosit adesea retorica anti-China pentru a atrage sprijin politic, mai ales în contextul tensiunilor comerciale dintre SUA și China. Referirea la Canalul Panama ca fiind „controlat de China” este o hiperbolă care urmărește să amplifice temerile legate de expansiunea economică chineză și să sublinieze, implicit, o pierdere a influenței americane în regiune.

Influența scăzută a SUA

După transferul controlului canalului în 1999, Statele Unite nu mai au o prezență directă acolo, iar relațiile dintre Panama și China s-au intensificat. În 2017, Panama chiar a rupt relațiile diplomatice cu Taiwanul și a recunoscut oficial Republica Populară Chineză, ceea ce a marcat un pas simbolic în favoarea influenței Beijingului.

Pe scurt, canalul nu este administrat de China, dar prezența chineză în jurul acestuia, prin porturi și investiții, este suficientă pentru a oferi material unor declarații alarmiste sau de tip populist.

Ce anume are în vedere Trump când spune că ”va lua Panama înapoi”?

Declarația lui Trump despre „a lua Panama înapoi” este o frază care pare să combine nostalgia după influența istorică a SUA asupra Canalului Panama cu retorica tipică ”noului” președinte, bazată pe naționalism și promisiuni de „restabilire” a supremației americane. Această afirmație poate fi analizată din mai multe perspective:

1. Context istoric: Controlul american asupra canalului

Canalul Panama a fost, timp de aproape un secol, o proprietate strategică a SUA. Până în 1999, Statele Unite au controlat efectiv canalul și zona din jurul său, iar prezența americană era văzută ca un simbol al puterii globale a Americii. Transferul către Panama a fost considerat de unii critici o pierdere strategică, deși acest lucru s-a întâmplat ca rezultat al unui acord bilateral semnat în 1977. Declarația lui Trump poate face apel la acest sentiment de „pierdere” și la ideea că SUA ar trebui să recâștige controlul asupra infrastructurii globale esențiale.

2. Retorica împotriva Chinei

Trump a fost un critic constant al expansiunii influenței chineze în lume. Având în vedere implicarea Chinei în porturile adiacente canalului și investițiile strategice în Panama, el ar putea încerca să transmită ideea că SUA ar trebui să „recupereze” sau să contracareze această influență. În mintea susținătorilor săi, acest lucru ar putea însemna recâștigarea unui control economic sau strategic, dacă nu unul direct, cel puțin printr-o prezență mai puternică în regiune.

3. Naționalismul economic și geopolitic

Trump folosește adesea astfel de declarații pentru a susține o agendă de „America First”, în care resursele și infrastructura-cheie ale lumii ar trebui să fie orientate spre beneficiul Statelor Unite. El ar putea sugera măsuri precum renegocierea unor acorduri comerciale, creșterea influenței americane în Panama sau chiar intensificarea prezenței militare în regiune.

4. Promisiuni fără o bază concretă

E posibil ca Trump să nu aibă un plan real și detaliat pentru „a lua Panama înapoi”, ci doar să folosească o expresie grandioasă pentru a capta atenția publicului și pentru a insufla un sentiment de mândrie națională. Este o strategie pe care o folosește frecvent pentru a atrage susținere, chiar dacă nu există o intenție reală de a pune în aplicare astfel de promisiuni.

5. Ce ar putea însemna practic?

Dacă ne uităm la potențialele acțiuni pe care le-ar putea lua SUA sub o astfel de retorică, acestea ar putea include:

• Presiune diplomatică asupra Panama pentru a reduce influența Chinei.
• Investiții strategice americane în infrastructura din jurul canalului.
• Colaborări economice sau militare care să mărească influența SUA în regiune.
• Retorica protecționistă privind comerțul maritim care traversează canalul.

Pe scurt, declarația lui Trump pare mai degrabă o combinație de nostalgie strategică și populism politic, cu puține șanse de a deveni un plan concret. Totuși, ea subliniază un punct esențial: Canalul Panama rămâne o piesă esențială pe tabla de șah geopolitică, iar SUA și China sunt principalii jucători care își dispută influența asupra acesteia.