Sylvie Vartan, concerte de adio
Cântăreaţa de origine bulgară Sylvie Vartan va susţine trei ultime concerte la Paris, la sfârşitul acestei săptămâni.
Artista, care a împlinit 80 de ani vara trecută, a anunţat deja că se retrage de pe scenă, informează novini.bg.
Cele trei concerte sunt punctul final al unei cariere de 63 de ani a uneia dintre cele mai mari interprete franceze. Vartan are la activ aproximativ 50 de albume, 40 de milioane de discuri vândute şi 2.000 de coperte de reviste.
Vartan, mai prolifică decât alte vedete franceze
Sunt mai multe decât au alte vedete franceze, precum Brigitte Bardot şi Catherine Deneuve. Vartan, care a fost căsătorită cu Johnny Hallyday, are aproximativ 1.500 de piese şi multe hituri. Printre acestea, se numără „La plus belle pour aller danser” (1964). Este un cântec scris de Charles Aznavour, care a devenit un hit mondial. Hituri sunt și „L’Amour c’est comme une cigarette” (1981), şi „Comme un garçon”.
Cântăreaţa cu vocea profundă s-a născut pe 15 august 1944, în satul Iskreţ din Bulgaria. A crescut la Sofia, unde tatăl ei lucra la Ambasada Franţei. Sylvie avea 8 ani când familia sa a fugit de regimul comunist din Bulgaria şi s-a îndreptat spre Franţa cu Orient Express.