La „Castrul Roman” de la Bărboși s-a încheiat construirea muzeului de sit. Proiect de 27 milioane de lei

Publicat: 22 ian. 2025, 07:21, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
La „Castrul Roman” de la Bărboși s-a încheiat construirea muzeului de sit. Proiect de 27 milioane de lei

A fost încheiată o nouă etapă în salvarea vestigiilor romane din rezervația arheologică de la Bărboși – Tirighina, prin finalizarea construirii muzeului de sit în care vor fi expuse artefactele descoperite de arheologi începând din 1919, când primele cercetări erau realizate de Vasile Pârvan.

După treizeci de ani de indiferență a autorităților locale, vor fi restaurate și puse în valoare o parte din vestigiile așezării romane care a existat în urmă cu 1900 de ani la marginea Galațiului, pe promontoriul din zona vărsării Siretului în Dunăre, de unde romanii supravegheau Dobrogea.

În situl arheologic de la Bărboși – Tirighina vor fi puse în valoare mai multe vestigii, cel mai important dinte acestea fiind „Turnul de observație octogonal” de la „Castrul Roman”, care potrivit arheologului Gabriel Jugănaru este unul dintre vestigiile unice din Epoca Romană pentru că este sigurul turn construit cu opt laturi, în general turnurile construite de romani fiind hexagonale.

Primarul Galațiului a anunțat că a fost finalizată o primă etapă în punerea în valoarea a vestigiilor romane prin încheierea lucrărilor la muzeul de sit construit în perimetrul „Castrului Roman”, în care vor fi expuse artefactele descoperite în rezervația arheologică de la Galați:

Avem o istorie îndelungată, iar mărturie stă acest loc deosebit ce merită pus în valoare. Am încheiat lucrările de construcție la noul muzeu de sit și urmează să facem în perioada următoare și dotările specifice acestui spațiu. Ne vom bucura aici de un veritabil obiectiv istoric”

Proiectul „Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina-Barboși” este realizat în baza unei finanțări de 27 milioane lei obținute prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. Valoarea inițială a proiectului era de 22 milioane de lei, dar ulterior municipalitatea a mai alocat alte 5 milioane de lei.

O așezare romană cu 7.000 de locuitori, apărată de „Valul Roman” , o fortificație cu dimensiuni impresionante

Galaţiul are o istorie de 2.400 de ani. În sec IV îHr, în zona Bărboşi-Tirighina, pe promontoriul de la vărsarea Siretului în Dunăre, a existat o dava dacică. După cucerirea Daciei de către romani, pe locul davei dacice s-a format o puternică aşezare romană, cu aproximativ 7.000 de locuitori. Pe promontoriul de la Bărboşi existau fortificațiile și un turn de observare, de unde romanii supravegheau Dobrogea, dar și nordul și estul, de unde venea pericolul invaziilor popoarelor migratoare.

Aici exista și o parte a Legiunii romane de marină „Classis Flavia Moessica”, care avea cartierul general la Noviodunum, în zona Isaccea. Deși era o așezare importantă, nu a fost declarată municipiu, fiind mai degrabă un centru militar și economic.

Așezarea romană era apărată de „Valul Roman”, o fortificaţie cu dimensiuni impresionante. Hoardelor migratoare le era imposibil să treacă de această fortificație. Se întindea pe 25 km, de la malul Siretului până la Prut. Fortificaţia era formată dintr-un şanţ de apărare lat de 24 m la partea superioară şi de 16 m la cea de jos și adânc de 5 m, urmat valul de pământ cu înălţimea de 5 m, consolidat pe palisade, un parapet de lemn de stejar. Numai de la Siret la Prut, soldaţii romani au săpat şi au mutat din loc 1,5 milioane mc de pământ.

O parte din aceste vestigii au fost descoperite în 1919 de istoricul Vasile Pârvan.

În anii 70, istoricul și arheologul Mihalache Brudiu, de la Muzeul de Istorie din Galați a descoperit în cartierul „Dunărea” din Galați „Cavoul Roman”, un vestigiu unic din secolul III dHr.

Tot istoricul Mihalache Brudiu a descoperit în 1974 o Necropolă Romană cu 93 de morminte de incineraţie (de ritual roman) şi înhumaţie (de ritual creştin), care dovedesc trecerea la creştinism a populaţiei daco-romane ce locuia pe teritoriul Galaţiului în urmă cu 1.900 de ani. Era perioada în care creștinii erau prigoniți la Roma și se retrăgeau la marginea Imperiului.