Cum arată „oglinda” justiției române la CEDO

Publicat: 22 ian. 2025, 10:01, de Ion Teleanu, în Justitie , ? cititori
Cum arată „oglinda” justiției române la CEDO

La ora actuală, gradul de nemulțumire a românilor la adresa magistraților este destul de mare, iar acest aspect se reflectă cel mai bine la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Numărul românilor nemulțumiți de deciziile instanțelor din România este unul incredibil de mare, ceea ce face ca țara noastră să intre chiar și în Cartea Recordurilor. Conform unui document oficial al Camerei Deputaților, pe rolul CEDO se află în prezent, nici mai mult, nici mai puțin, de 10.611 sesizări din partea României, ceea ce situează țara noastră pe primul loc în rândul statelor europene.

Pe locul al doilea în clasamentul sesizărilor la CEDO se situează Italia, cu 39 de plângeri, iar pe al treilea se află Ungaria, cu 38. Cea mai elocventă dovadă a faptului că românii sunt nemulțumiți de sentințele instanțelor din România este faptul că numărul total al sesizărilor către CEDO adresate de toate celelalte state ale UE este, atenție, de 966. Asta înseamnă că numărul sesizărilor către CEDO făcute de celelalte state UE reprezintă doar 9% din numărul total al sesizărilor făcute de România. Incredibil, dar adevărat!