Holocaustul a existat și nu trebuie uitat. Combateți negarea crimelor atroce

Publicat: 27 ian. 2025, 21:14, de George Andrei, în ACTUALITATE , ? cititori
Holocaustul a existat și nu trebuie uitat. Combateți negarea crimelor atroce

Holocaustul a existat ! Să nu-l negăm ! Comemorarea victimelor din lagărele Auschwitz și Birkenau este un act de respect și de recunoaștere a suferinței inimaginabile prin care au trecut milioane de oameni, în timpul Holocaustului. 

Aceste locuri simbolizează ororile regimului nazist și sunt un memento al pericolelor urii și intoleranței, dar și al importanței educației pentru prevenirea repetării unor asemenea atrocități.

Prin comemorarea victimelor, nu doar că onorăm memoria celor care au murit, dar ne angajăm și să păstrăm viu mesajul umanității, că astfel de atrocități nu trebuie niciodată uitate și nu trebuie permis să se repete. Este important să educăm noile generații despre aceste evenimente istorice, pentru a construi o lume mai tolerantă și mai responsabilă.

Auschwitz și Birkenau nu sunt doar locuri ale memoriei, ci și simboluri ale rezistenței umane în fața celor mai crude forme de opresiune. Comemorarea acestora ne reamintește de puterea fiecărei vieți pierdute și de responsabilitatea colectivă de a construi o societate mai justă și mai compasională.

Victimele Holocaustului sunt estimări tragice care reflectă amploarea atrocităților comise de regimul nazist între 1941 și 1945. Iată câteva dintre cifrele și datele principale care conturează dimensiunea acestei tragedii:

  1. Numărul total de victime: Se estimează că aproximativ 6 milioane de evrei au fost uciși în timpul Holocaustului, dintr-o populație evreiască globală de aproximativ 11 milioane, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
  2. Victimele în lagărele de concentrare: Majoritatea evreilor au fost uciși în lagărele de concentrare, cum ar fi Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Sobibor și Belzec.
  3. În Auschwitz, cel mai cunoscut dintre aceste lagăre, aproximativ 1,1 milioane de oameni au murit, dintre care 90% erau evrei.
  4. Alte grupuri persecutate: Pe lângă evrei, și alte grupuri au fost victime ale regimului nazist:
    • Romii (cunoscuți și sub numele de țigani): Se estimează că aproximativ 220.000-500.000 de romi au murit.
    • Persoanele cu dizabilități: Aproape 250.000 de persoane cu dizabilități mentale și fizice au fost ucise în cadrul programului nazist de „eutanasiere”.
    • Prizonierii de război sovietici: Aproape 3 milioane de soldați sovietici au fost uciși, majoritatea murind în condiții inumane în lagărele de prizonieri.
    • Alți opozanți ai regimului nazist: Aproape 1-1,5 milioane de persoane (inclusiv rezistenți politici, persoane din grupuri religioase și etnice persecutate) au fost ucise.
  5. Metode de ucidere: Victimele au fost ucise printr-o varietate de metode, inclusiv:
    • Gaze otrăvitoare în camerele de gazare.
    • Execuții prin împușcare.
    • Munci forțate și condiții inumane în lagăre.
    • Experimente medicale crude, realizate pe prizonieri.
  6. Data oficială de început a Holocaustului: Data de 22 iunie 1941 este adesea considerată începutul oficial al Holocaustului, când Operațiunea Barbarossa a fost lansată, marcând invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă. Aceasta a dus la o expansiune a masacrelor comise asupra evreilor și altor grupuri din teritoriile ocupate.
  7. Eliberarea lagărelor: Lagărele de concentrare și exterminare au fost eliberate de trupele aliate începând cu 1944-1945. Cel mai faimos exemplu este Auschwitz, eliberat pe 27 ianuarie 1945 de către armata sovietică.

X X X

Comemorarea acestor victime este esențială nu doar pentru a cinsti memoria celor care au murit, dar și pentru a preveni repetarea unor asemenea atrocități în viitor.

Politicienii europeni, în general, condamnă ferm Holocaustul și subliniază importanța educației și a memoriei colective pentru a preveni repetarea unor atrocități similare.

Mulți lideri europeni au făcut declarații publice și au participat la ceremonii de comemorare a victimelor Holocaustului. În plus, Uniunea Europeană (UE) și diverse instituții internaționale au implementat politici pentru a promova educația despre Holocaust și pentru a combate antisemitismul și alte forme de ură.

Câteva dintre declarațiile semnificative ale politicienilor europeni:

  1. Angela Merkel (fostul cancelar al Germaniei):
    • Angela Merkel a fost un susținător ferm al memoriei Holocaustului și al responsabilității Germaniei față de atrocitățile naziste. De exemplu, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz, în 2020, ea a spus: „Nu vom permite ca Holocaustul să fie uitat și nu vom tolera niciodată negarea sau distorsionarea adevărului”.
    • Merkel a subliniat în mod repetat importanța educației pentru tineretul german și european, spunând că este vital ca noile generații să învețe despre această perioadă întunecată a istoriei, pentru a preveni ura și intoleranța.
  2. Emmanuel Macron (președintele Franței):
    • Macron a subliniat, de asemenea, importanța păstrării memoriei Holocaustului și a condamnat cu fermitate antisemitismul. În 2017, în discursul său la comemorarea evreilor deportați din Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a spus: „Nu vom permite ca această memorie să dispară, nu vom lăsa niciun spațiu pentru uitare sau negare.”
    • Macron a mai declarat că Holocaustul este un simbol al „luptei împotriva urii” și că Franța trebuie să își continue angajamentul în educația și prevenirea antisemitismului.
  3. Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene):
    • În mai multe ocazii, von der Leyen a subliniat importanța luptei împotriva antisemitismului și a protejării memoriei Holocaustului. La comemorarea din 2020, ea a spus: „Holocaustul este o amintire vie a ceea ce se întâmplă când ura și intoleranța sunt permise să crească. Europa trebuie să rămână unită în lupta pentru a proteja drepturile fundamentale și pentru a preveni orice formă de discriminare”.
    • De asemenea, von der Leyen a propus crearea unor programe educaționale europene pentru a combate ignoranța și negarea Holocaustului.
  4. David Sassoli (fostul președinte al Parlamentului European):
    • David Sassoli, înainte de a deceda, în 2022, a fost un susținător activ al educației despre Holocaust în cadrul Uniunii Europene. În cadrul unor evenimente de comemorare, el a subliniat că „nu avem dreptul să uităm” și că parlamentul european va sprijini mereu educația pentru a combate extremismul și antisemitismul.
  5. Liderii din Europa de Est:
    • Liderii din Europa de Est, în special cei din Polonia (țară unde se află Auschwitz-Birkenau), au fost foarte vocali în menținerea memoriei Holocaustului. De exemplu, Andrzej Duda, președintele Poloniei, a reafirmat în repetate rânduri importanța educației și a păstrării amintirii victimelor Holocaustului, subliniind rolul Poloniei ca țară ocupată de regimul nazist și ca martor la atrocitățile comise.

Politici și inițiative europene:

Uniunea Europeană sprijină, de asemenea, educația despre Holocaust prin diverse inițiative:

  • Ziua Internațională a Memoriei Holocaustului, care este comemorată anual pe 27 ianuarie, ziua în care Auschwitz a fost eliberat.
  • Programul Erasmus+ și alte inițiative educaționale susțin proiecte de educație despre Holocaust, atât pentru tineri, cât și pentru profesori, pentru a asigura transmiterea acestei lecții istorice.
  • Observatorul European pentru Antisemitism: UE sprijină cercetări și acțiuni de combatere a antisemitismului și a altor forme de ură și discriminare.

Aceste declarații și inițiative subliniază angajamentul liderilor europeni față de educația privind Holocaustul și condamnarea oricărei forme de negare sau distorsionare a adevărului istoric. Ei recunosc că amintirea acestor crime nu doar că onorează victimele, dar este esențială pentru protejarea valorilor fundamentale ale democrației și drepturilor omului.

X X X

În România, Muzeul Național de Istorie a Holocaustului din București este principala instituție dedicată comemorării victimelor Holocaustului și educării publicului despre evenimentele tragice din această perioadă. Muzeul este un loc deosebit de important pentru păstrarea memoriei celor care au suferit și au murit în timpul regimului fascist din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Informații despre Muzeul Național de Istorie a Holocaustului:

  • Deschiderea: Muzeul a fost inaugurat în 2009 și este găzduit într-o clădire istorică de pe Strada Mărășești din București.
  • Rolul muzeului: Scopul principal al muzeului este acela de a educa publicul despre Holocaustul din România, despre persecuțiile și atrocitățile comise de regimul Antonescu și de aliații săi. Muzeul prezintă povești ale victimelor, documente, imagini și obiecte care ilustrează suferințele evreilor și ale altor grupuri persecutate, precum romii, în perioada 1940-1944.
  • Colecții și expoziții: Muzeul include o colecție extinsă de artefacte istorice, fotografii și documente care vorbesc despre viața evreilor din România înainte și după perioada Holocaustului. De asemenea, sunt expuse mărturii ale supraviețuitorilor și informații despre deportările în lagărele din Transnistria și alte zone, precum și despre victimele regimului fascist.
  • Educație și cercetare: Muzeul desfășoară activități educaționale destinate elevilor, studenților și publicului larg. De asemenea, organizează conferințe, expoziții temporare și evenimente culturale pentru a atrage atenția asupra importanței educației despre Holocaust. Un aspect important al muzeului este promovarea cercetării academice în domeniul istoriei Holocaustului.
  • Locație și accesibilitate: Muzeul este amplasat într-o zonă centrală a Bucureștiului, ceea ce îl face accesibil vizitatorilor din întreaga țară și din afaceri internaționale.

Contextul Holocaustului în România:

În perioada 1940-1944, aproximativ 400.000 de evrei au fost uciși în România și în teritoriile ocupate de statul român, iar alte 25.000 de romi au fost victime ale regimului fascist. Începând cu 1941, autoritățile române, alături de regimul nazist, au organizat deportări, execuții în masă și alte forme de persecuție. Deportările în lagărele din Transnistria, de exemplu, au avut un impact devastator asupra comunităților evreiești din România.

Alte locații și inițiative legate de memoria Holocaustului:

Pe lângă Muzeul Național de Istorie a Holocaustului din București, există și memoriale și monumente dedicate victimelor Holocaustului în diverse orașe din România, cum ar fi Timișoara, Iași sau Brașov. De asemenea, în orașul Iași, există un Memorial al Victimelor Pogromului din Iași, un loc care amintește de pogromul din 1941, în care mii de evrei au fost uciși în cadrul unui atac brutal.

Este important de menționat că în România există și organizații non-guvernamentale, precum Federația Comunităților Evreiești din România, care joacă un rol activ în educația și promovarea memoriei Holocaustului.

Muzeul Național de Istorie a Holocaustului din România reprezintă un punct de referință esențial pentru păstrarea memoriei și pentru educația asupra unora dintre cele mai dureroase evenimente din istoria țării și din istoria mondială.

Muzeul Național de Istorie a Holocaustului din România, situat în București, este singura instituție de acest tip dedicată în mod special comemorării victimelor Holocaustului și educației publicului despre atrocitățile comise în această perioadă. Muzeul are un rol esențial în păstrarea memoriei Holocaustului din România, documentând istoria, victimele și impactul acestuia asupra comunităților evreiești și ale altor grupuri persecutate.

Detalii importante despre Muzeul Național de Istorie a Holocaustului:

  1. Inaugurare și locație:
    • Muzeul a fost inaugurat pe 9 noiembrie 2009 și este situat într-o clădire istorică de pe Strada Mărășești nr. 2-4, în centrul Bucureștiului.
    • Clădirea care adăpostește muzeul a fost aleasă pentru semnificația sa în istoria comunității evreiești din România, fiind un loc care reflectă importanța educației și a memoriei în această privință.
  2. Scopul și misiunea muzeului:
    • Muzeul are scopul de a documenta și conserva memoria victimelor Holocaustului, în special a evreilor din România, și de a educa publicul despre ororile regimului nazist și colaboraționismul autorităților române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
    • Muzeul este dedicat nu doar evreilor, ci și altor grupuri persecutate, cum ar fi romii și prizonierii de război sovietici, care au suferit în acea perioadă.
  3. Expoziții și colecții:
    • Muzeul prezintă o colecție permanentă care include fotografii, documente, filme și artefacte ce reflectă viața înainte de Holocaust a evreilor din România, persecuțiile și deportările lor, precum și poveștile supraviețuitorilor.
    • Unele dintre cele mai semnificative aspecte ale expoziției includ:
      • Poveștile supraviețuitorilor: mărturii despre experiențele lor în lagărele de concentrare, în deportări și în fața discriminării.
      • Deportările în Transnistria: documentarea și explicarea atrocităților comise împotriva evreilor români și a altor grupuri în regiunile ocupate de România.
      • Pogromurile: cum ar fi Pogromul de la Iași (1941), care a dus la uciderea a mii de evrei, fiind un eveniment tragic semnificativ în istoria Holocaustului din România.
  4. Activități educaționale și cercetare:
    • Muzeul desfășoară programe educaționale pentru elevi, studenți și publicul larg, pentru a promova cunoașterea despre Holocaust și pentru a combate antisemitismul, rasismul și alte forme de intoleranță.
    • De asemenea, muzeul sprijină cercetarea academică în domeniul Holocaustului, oferind acces la arhive și resurse pentru cercetători și istorici.
  5. Semnificația națională și internațională:
    • Muzeul joacă un rol esențial în România, un loc în care nu doar victimele sunt comemorate, dar și educația este prioritară pentru a preveni repetarea unor astfel de crime în viitor.
    • În plus, muzeul este un punct de referință în cadrul programului internațional de educație despre Holocaust și colaborează cu organizații și instituții din întreaga lume, cum ar fi Yad Vashem din Israel și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii.

Importanța muzeului:

Muzeul Național de Istorie a Holocaustului din România este un loc esențial pentru păstrarea memoriei istorice și pentru educația publicului privind un capitol extrem de dureros din istoria țării. Prin expozițiile sale, muzeul reamintește nu doar ororile din perioada respectivă, dar și importanța luptei pentru drepturile omului și împotriva urii în orice formă.

Este un loc care ajută la consolidarea unei culturi a toleranței și respectului față de diversitate, și care invită vizitatorii să reflecteze asupra lecțiilor de umanitate și justiție care trebuie învățate din această perioadă.

În perioada regimului lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989), aproximativ 250.000 de evrei au emigrat din România, majoritatea plecând în Israel. Acest proces de emigrare a avut loc în principal între anii 1960 și 1989 și a fost în mare parte determinat de politica de „exod” a evreilor din statele din blocul socialist, sub presiunea internațională și acordurile între guvernele din România și Israel.

X X X

Factori care au influențat emigrarea cetățenilor evrei din România

  1. Acorduri între România și Israel: Începând cu anii ’60, guvernul lui Ceaușescu a negociat acorduri cu Israelul, prin care autoritățile române permiteau evreilor din România să emigreze în schimbul unor plăți financiare. Această emigrare s-a realizat de obicei în cadrul unor „pachete de schimb” care includeau plăți în valută de la Israel pentru permisele de emigrare.
  2. Politica lui Ceaușescu: Deși în primele decenii ale regimului, Ceaușescu nu a manifestat o politică deschisă de persecutare a evreilor, regimul său a fost destul de autoritar și adesea opresiv. Mulți evrei din România au considerat că emigrarea era o oportunitate de a scăpa de condițiile economice și politice dificile din țară.
  3. Starea economică și socială: Emigrarea a fost, de asemenea, influențată de dificultățile economice și de regimul de austeritate impus de Ceaușescu, care a avut un impact semnificativ asupra tuturor cetățenilor, inclusiv asupra comunității evreiești.
  4. Există și o emigrare în alte țări: Deși majoritatea evreilor care au emigrat din România în această perioadă au ajuns în Israel, unii au ales și alte destinații, cum ar fi Statele Unite, Canada sau Europa de Vest.

Această emigrare masivă a dus la o scădere semnificativă a populației evreiești din România, care în 1947 număra aproximativ 800.000 de evrei.

În anii ’90, după căderea regimului comunist, numărul evreilor din România era deja mult mai mic, estimându-se că mai rămăseseră doar câteva zeci de mii.

În ansamblu, migrarea evreilor din România în perioada lui Ceaușescu a fost un fenomen complex, legat de contextul internațional, politicile guvernamentale și dorința de a găsi o viață mai bună în afacerea de regimul comunist.

X X X

După 1989, în România, drepturile evreilor au fost recunoscute și respectate într-o măsură mai mare decât în perioada regimului comunist. După prăbușirea regimului Ceaușescu și tranziția către democrație, România a adoptat o serie de reforme politice, legale și sociale care au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață și a statutului comunității evreiești. Totuși, există și provocări în ceea ce privește protecția și promovarea drepturilor evreilor, iar procesul nu este întotdeauna perfect.

Aspecte pozitive privind drepturile evreilor după 1989:

  1. Libertatea religioasă și culturală: După 1989, în România, evreii au beneficiat de libertatea de a practica religia iudaică și de a-și exprima cultura. Diverse sinagogi și instituții evreiești au fost restaurate, iar comunitățile evreiești din România au avut libertatea de a organiza evenimente culturale, religioase și educaționale. În multe orașe mari există sinagogi active, școli religioase și centre culturale evreiești.
  2. Restaurarea proprietăților confiscate: După 1989, comunitățile evreiești din România au avut posibilitatea să solicite restituirea proprietăților confiscate de regimul comunist sau de autoritățile fasciste în perioada interbelică și al Doilea Război Mondial. Există un cadru legislativ prin care unele proprietăți au fost restitute sau compensarea lor s-a realizat.
  3. Educație despre Holocaust: După 1989, România a început să recunoască oficial Holocaustul și impactul său asupra comunității evreiești din țară. Începând cu 2004, Ministerul Educației a inclus în curriculum-ul școlar lecții despre Holocaust, iar în 2009 a fost înființat Muzeul Național de Istorie a Holocaustului din București. De asemenea, România a semnat diverse acorduri internaționale prin care se angajează să combată antisemitismul și să păstreze memoria victimelor Holocaustului.
  4. Comunități evreiești active: În România există mai multe organizații evreiești, cum ar fi Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), care sprijină activitățile educaționale și sociale ale comunității evreiești, promovează memoria Holocaustului și luptă împotriva antisemitismului. Această federație colaborează cu autoritățile și organizații internaționale pentru protejarea drepturilor evreilor din România.
  5. Legislație împotriva discriminării: România a adoptat legi care combat discriminarea pe baza religiei, rasei sau etniei. Legea 48/2002, de exemplu, interzice negarea Holocaustului și promovarea simbolurilor fasciste sau antisemite. De asemenea, în 2003 a fost înființat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), o instituție care se ocupă cu investigarea și combaterea discriminării, inclusiv a antisemitismului.

Provocări și aspecte de îmbunătățit:

  1. Antisemitismul și manifestările de ură: Deși legislația română combate discriminarea, există încă manifestări de antisemitism în anumite segmente ale societății, cum ar fi pe internet sau în anumite grupuri extremiste. De asemenea, din când în când pot apărea evenimente sau declarații publice care instigă la ură împotriva evreilor, iar statul român trebuie să fie vigilent în a combate aceste forme de ură și discriminare.
  2. Numărul scăzut al evreilor: După emigrarea masivă din perioada comunistă, comunitatea evreiască din România a scăzut semnificativ, iar astăzi numărul evreilor este estimat la aproximativ 3.000 – 5.000 de persoane. Această scădere poate duce la o mai mică vizibilitate a comunității și poate afecta resursele disponibile pentru activitățile comunității evreiești.
  3. Educarea și sensibilizarea populației: Deși există un cadru legislativ și educațional pentru combaterea antisemitismului, este necesară o sensibilizare continuă a populației generale privind istoria evreilor și impactul Holocaustului. Lipsa de educație în acest sens poate duce la perpetuarea stereotipurilor și prejudecăților.

În general, după 1989, drepturile evreilor din România au fost mai bine protejate, iar statul român a făcut progrese semnificative în recunoașterea și protejarea comunității evreiești, atât prin politici de restituire a bunurilor, cât și prin măsuri educaționale și legislative. Cu toate acestea, provocările persistă, în special în ceea ce privește antisemitismul și promovarea unei educații istorice corespunzătoare, iar autoritățile și societatea civilă trebuie să continue să colaboreze pentru a asigura o protecție completă a drepturilor evreilor și a păstra memoria Holocaustului.

X X X

Holocaustul nu trebuie negat, și nici uitat

Negarea Holocaustului este o practică periculoasă și distructivă, care continuă să existe în anumite cercuri și grupuri, și care poate fi considerată o formă de antisemitism și de revisionism istoric.

Negarea sau minimizarea Holocaustului se poate manifesta în mai multe forme, inclusiv prin afirmații conform cărora numărul victimelor a fost exagerat, sau că atrocitățile nu au avut loc deloc sau au fost mult mai puțin grave decât în realitate.

Grupuri și indivizi care neagă Holocaustul:

  1. Grupuri extremiste de dreapta și neonaziste:
    • Multe dintre grupurile extremiste de dreapta, neonaziste și fasciste sunt cunoscute pentru negaționismul Holocaustului. Aceste grupuri pot promova teoriile conspirației, potrivit cărora Holocaustul ar fi fost o minciună sau o exagerare pusă la cale de evrei sau de alte entități.
    • Un exemplu cunoscut este David Irving, un istoric britanic care a fost condamnat pentru negarea Holocaustului. Irving a contestat numeroasele dovezi documentare și mărturii ale supraviețuitorilor, susținând că numărul victimelor evreiești a fost mult mai mic decât susțin istoricii. În 2006, el a fost arestat în Austria pentru declarațiile sale de negare a Holocaustului.
  2. Antisemite și site-uri web de propagandă:
    • Există multe site-uri web și forumuri online care răspândesc teorii antisemite și neagă existența sau amploarea Holocaustului. Aceste site-uri sunt adesea frecventate de persoane care susțin ideologii rasiste și xenofobe. Ele promovează material de tip conspiraționist, în care se pune sub semnul întrebării veridicitatea evenimentelor din perioada 1941-1945.
    • De asemenea, pot exista indivizi anonimi sau grupuri de pe rețelele sociale care răspândesc idei false despre Holocaust.
  3. Organizații și indivizi de pe platformele de extremism religios:
    • În anumite cazuri, anumite organizații religioase sau indivizi care urmează doctrine extremiste pot nega sau minimaliza Holocaustul, deși acest comportament nu este caracteristic tuturor grupurilor religioase.
    • De exemplu, unii membri ai mișcărilor islamiste extremiste au fost cunoscuți pentru promovarea negării Holocaustului, pe fundalul unor poziții ideologice care se opun Israelului și comunității evreiești.
  4. Politicieni și lideri care adoptă poziții revisioniste:
    • În unele cazuri, anumite figuri politice sau lideri autoritari din anumite țări pot susține poziții revisioniste referitoare la Holocaust, fie din motive ideologice, fie pentru a manipula opinia publică. De exemplu, în trecut, unii lideri politici din Iran, cum ar fi fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad, au fost cunoscuți pentru comentariile lor negatoare ale Holocaustului, în cadrul unei politici de contestare a existenței statului Israel.

Măsuri internaționale împotriva negării Holocaustului:

  • Lege împotriva negării Holocaustului: Multe țări au adoptat legi care incriminează negarea Holocaustului, cum ar fi Germania, Franța, Austria, Polonia și Marea Britanie. Aceste legi sunt menite să prevină răspândirea teoriilor revisioniste și să protejeze memoria victimelor.
  • Organizația Națiunilor Unite (ONU): ONU a adoptat diverse rezoluții care condamnă negarea Holocaustului și care subliniază importanța educației în prevenirea unor astfel de acte.
  • Muzee și organizații educaționale: Instituțiile precum Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, Yad Vashem din Israel, și Muzeul Național de Istorie a Holocaustului din România sunt implicate activ în promovarea unei educații corecte despre Holocaust și în combaterea negării acestuia.

Combateți negarea Holocaustului

Negarea Holocaustului este o formă de distorsionare a istoriei, care poate contribui la alimentarea urii și intoleranței. Combatarea acestui fenomen presupune educație, promovarea cercetării științifice și a mărturiilor supraviețuitorilor. Multe organizații și instituții internaționale, inclusiv guvernele țărilor democrate, lucrează constant pentru a se asigura că astfel de manifestări de negare nu sunt tolerate și că memoriei celor care au suferit în timpul Holocaustului i se acordă respectul cuvenit.