Palatul Cotroceni: procent-record de disponibilizări!

Publicat: 28 ian. 2025, 20:15, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Palatul Cotroceni: procent-record de disponibilizări!

La Palatul Cotroceni, ar urma să fie disponibilizați 10% dintre angajați, un procent-record comparativ cu alte instituții bugetare.

Cu mici excepții, toate ministerele trebuie să diminueze cu cel puțin 5% cheltuielile cu personalul. Exceptate de la această decizie sunt ministerele, respectiv, de Interne, Apărării, Sănătății și Educației.

Dar în timp ce la ministere reducerea este de cel puțin 5%, la Administrația Prezidențială, aceasta este dublă – 10%.  Chiar mai mult  decât la Camera Deputaților, unde a fost anunțată o diminuare de 9% din totalul posturilor.

Tot cu scopul reducerii cheltuielilor cu personalul, vor exista și comasări de instituţii: de exemplu, ANCOM şi CNA. Inclusiv la companiile de stat din subordinea Ministerului Energiei s-au anunțat disponibilizări.

„De două săptămâni am transmis o adresă tuturor companiilor din portofoliu, fie că suntem acţionari majoritari sau 100%, şi regiilor, şi le-am cerut câteva lucruri. Să reducă numărul de posturi de conducere; le-am indicat şi o ţintă, până la 30%. Să reducă cheltuielile cu salariile, indicându-le un procent de 20%, în special la personalul TESA. În energie sunt companii mari, cum este Complexul Energetic Oltenia, unde nu vrem să dăm afară minerii care lucrează în cariere sau inginerii care lucrează în termocentrale. Dar există loc de redus aparatul în personalul administrativ: resurse umane, juridic, comunicare ş.a.m.d.”, a declarat ministrul Energiei.