Depozit de furaje distrus într-un incendiu. Pompierii militari au acționat mai bine de șase ore
Un incendiu provocat de un arc electric sau scânteie de la un stâlp de iluminat stradal a distrus, în noaptea de luni spre marţi, un depozit de furaje din localitatea Alba, comuna Hudeşti.
Pentru stingerea incendiului au intervenit 15 pompieri militari şi voluntari, care au acţionat mai bine de şase ore, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu, transmite Agerpres.
„Alarma s-a dat puţin după ora 22:00. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detaşamentului de Pompieri Dorohoi şi ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Darabani şi Hudeşti, cu trei autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau circa 15 tone de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casă”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Ea a menţionat că misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat de furaje arse pentru a elimina riscul de reaprindere. De asemenea, intervenţia a fost îngreunată şi de faptul că drumul către gospodăria afectată era greu accesibil.
Citește și: