Criză în Congo, unde sunt blocați sute de mercenari români. Rebelii controlează cel mai mare oraș din regiune

Publicat: 29 ian. 2025, 11:48, de Pavaloiu Andreea, în ACTUALITATE , ? cititori
Criză în Congo, unde sunt blocați sute de mercenari români. Rebelii controlează cel mai mare oraș din regiune
sursa: Al Jazeera

Conflictul din estul Republici Democratice Congo se accentuează. Rebelii au capturat aeroportul din cel mai mate oraș din regiune. 288 de cetățeni români, majoritatea foști militari, sunt blocați în zona de conflict. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a activat Celula de criză interinstituțională pentru gestionarea situației dificile.

Criză în Congo, unde sunt blocați sute de mercenari români

Cei 288 de cetățeni români blocați în Goma din Congo au reușit să se adăpostească din calea conflictului armat într-o bază ONU, sau în alte localități mai sigure. Printre ei se numără și patru persoane care au fost rănite, potrivit șefului românilor, Constantin Timofte.

Ministerul Afacerilor Externe din România a activat Celula de criză interinstituțională. Autoritățile de la noi încearcă să se asigure că cetățenii români sunt în siguranță și că vor putea fi evacuați din zona de conflict.

Ministerul Afacerilor Externe a convocat Celula de criză interinstituțională pentru gestionarea crizei, încă de la începutul deteriorării situației de conflict din regiunea Nord-Kivu a Republicii Democratice Congo, unde sunt prezenți cetățeni români, angajați privați ai guvernului RDC, într-o misiune de antrenament a armatei”, informează MAE.

Cum au ajuns cetățenii români să fie trimiși în Congo

Mercenarii români, care ar fi fost recrutați prin intermediul unor companii precum RALF și Congo Protection. Aceștia ar face parte, conform informațiilor apărute în presă, dintr-o armată privată, condusă de Horațiu Potra. În Congo, participau la misiuni de instruire pentru trupele consoleze.

Rebelii M23 au lansat un val de atacuri și au blocat principala cale de ajutor umanitar pentru sute de mii de persoane strămutate, după cum relatează Reuters. Pe străzi, s-a dezlănțuit haosul, iar numărul victimelor este în creștere.

În regiune erau forțe de menținere a păcii, însă acestea s-au retras din calea amenințării rebelilor. ONU și puterile globale se tem că acest conflict ar putea escalada într-un război regional de amploare .