Spectacol la Bursă! Acţiunile Sinteza încep să cadă cu aceeaşi viteză cu care au decolat
După ce a atins o capitalizare bursieră incredibilă de 155 milioane euro, cu o zi în urmă, compania Sinteza a început să cadă vineri dimineaţa, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu aceeaşi viteză cu care a decolat în urmă cu câteva luni, respectiv o volatilitate a cotaţiilor de aproape 15% pe zi.
Istoria prăbuşirii de vineri dimineaţa: de la 11,7 lei pe acţiune la 13,4 lei, apoi la 9,95 de lei
- În primele 15 secunde de la deschiderea sesiunii de tranzacţionare totul a fost roz. Sau, mai bine zis, verde, ca să respectăm nuanţele specifice Bursei.
- Acţiunile Sinteza au închis joi la 11,7 lei pe acţiune, iar în primele 15 secunde ale şedinţei de vineri au fost înregistrate în sistemul BVB 103 tranzacţii cu acţiuni Sinteza, la un preţ de 13,4 lei pe acţiune, o creştere în ton cu zilele precedente.
- Prima ezitare a fost în secunda 21, când cineva a reuşit să scape de acţiuni la 13,3 lei pe acţiune, apoi tendinţa a fost de scădere.
- Cei rapizi şi norocoşi au reuşit să scape de acţiuni la preţuri mai mari decât închiderea de ieri, dar în minutul 7 deja cotaţiile coborâseră sub preţul de închidere de joi.
- După o jumătate de oră, acţiunile se tranzacţionau la 10 lei pe acţiune, iar apoi au ajuns la 9,95 lei.
- După trei sferturi de oră nu mai erau cumpărători în piaţă pentru acţiuni Sinteza, în timp ce în Ask, în sistemul Bursei, se adunaseră ordine de vânzare pentru circa 100.000 de acţiuni, la preţul de 9,95 lei.
Bursa a deschis vineri în creştere uşoară
Bursa a deschis vineri în creştere uşoară, cu 0,16%, rulajul total fiind de 1,63 milioane euro (8,1 milioane lei) la circa o oră de la deschiderea ultimei sesiuni a săptămânii, din care rulajul pe acţiuni se situa la 1,28 milioane euro (6,39 milioane lei).
Mai mult de jumătate din rulajul pieţei de acţiuni era generat de tranzacţiile cu acţiuni Sinteza Oradea, cu 717 tranzacţii în valoare de 3,36 milioane lei.
Într-un rol secundar în spectacolul de vineri jucau acţiunile Romcab, de asemenea în scădere cu aproape 15%, o companie în reorganizare judiciară şi cu datorii de 55 milioane lei.
Acţiunile producătorului de cabluri Romcab Mureş s-au apreciat cu 460% în ultima lună, iar capitalizarea a crescut de la 21,1 milioane lei la 118,2 milioane lei.