Parlamentarii, față în față cu Legea bugetului
Parlamentarii sunt convocați, luni, în prima sesiune din acest an și au pe agendă un proiect important: Legea bugetului de stat pe 2025.
Adoptarea de către parlamentari a Legii bugetului este considerată o urgență, urmând ca să fie finalizată în această săptămână. Astfel, miercuri este programată dezbaterea și joi, votul final.
Luni, conform programului anunțat, Camera Deputaților și Senatul au ședințe în plen. Va avea loc deschiderea sesiunii ordinare şi alegerea membrilor Biroului permanent la ambele Camere.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că bugetul de stat pentru 2025 vine fără modificări de taxe şi impozite și prevede sume importante pentru investiţii şi dezvoltare. În paralel, se reduc cheltuielile statului cu 0,5% din PIB, a mai spus premierul.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, susține că „este un buget cumpătat, bazat pe o prognoză prudentă, un buget echilibrat”. De asemenea, ministrul a dat asigurări că „avem bani suficienți pentru salarii, pensii și ajutoare sociale”.
PNL a anunţat că începe o nouă sesiune parlamentară cu o agendă clară de reformă a statului, urmând a se implementa „Planul Bolojan”, care include reducerea numărului de ministere şi agenţii, precum şi reducerea cu 50% a numărului de secretari de stat.
Luni, USR are programată o conferință de presă în care Elena Lasconi va prezenta amendamentele depuse la Legea bugetului de stat pe 2025. De asemenea, Elena Lasconi va anunța prioritățile parlamentare ale grupurilor USR în această sesiune parlamentară.