Grevă japoneză la Metrou. Amenințare cu blocarea Bucureștiului

Publicat: 03 feb. 2025, 10:25, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Grevă japoneză la Metrou. Amenințare cu blocarea  Bucureștiului

Luni, Uniunea Sindicatului Liber din Metrou (USLM) a anunțat declanșarea unei greve japoneze cu scopul de a atrage atenția asupra situației de la metrou.

Sindicaliștii susțin că, prin „ordonanța-trenuleț”, au pierdut creșterile salariale negociate și care sunt stipulate în Contractul colectiv de muncă, încheiat în luna decembrie anul trecut. Potrivit contractului, acesta presupune o subfinanțare a companiei.

Liderul USLM, Marian Artimon, a declarat pentru Agerpers: „Luni (3 februarie, n.r.) vom afişa greva japoneză pe toate cabinele de acces şi pe trenuri şi vom atrage atenţia de ce suntem în această grevă” .

Dacă solicitările sindicaliştilor nu vor fi ascultate, în 10 februarie aceştia au anunțat că declanşeze o grevă care ar putea crea probleme majore bucureștenilor.

„Soluția ține de Guvern, care trebuie să aprobe memorandumul. Deja avem un deficit de 20% din personal. Se mai vorbește de vreo 300 de persoane. Ar însemna blocarea totală”, susține Artimon.

Pe lângă amenințarea cu greva și blocarea orașului, bucureștenii plătesc mai scump călătoria cu metroul. La 1 ianuarie, Metrorex a scumpit tarifele pentru călătoria cu metroul astfel: abonamentul pentru 24 de ore  – 12 lei (de la 8 lei), cel pentru 72 de ore – 35 de lei (de la 20 de lei), abonamentul săptămânal –  45 de lei (de la 35 de lei), cel lunar – 100 de lei (de la 80 de lei), abonamentul pe 6 luni – 500 de lei (de la 400 de lei) şi cel pe un an 900 de lei (de la 700 de lei).