Retailerii online „Shein” și „Temu”, în vizorul Comisiei Europene
Comisia Europeană investighează retailerii online „Shein” și „Temu” în legătură cu posibile încălcări ale normelor Uniunii Europene de protecție a consumatorilor.
În acest sens, Comisia Europeană are ”motive rezonabile privind încălcările reglementărilor UE”.
În prezent, ”Shein” este unul dintre cele mai mari magazine online.
”Există motive rezonabile privind încălcarea reglementărilor UE în privința condițiilor contractuale incorecte,a referirilor legate de preț și a practicilor comerciale neloiale. […] Investigația va fi realizată de autoritățile naționale de protecție a consumatorilor din blocul comunitar, sub supervizarea Comisiei. Oficialii Shein au fost informați în legătură cu ancheta”, afirmă Executivul comunitar, conform Agerpres.
Retailerul online chinez ”Temu” este investigat pentru campanii false de reduceri, lipsa de informare sau informarea eronată privind drepturile legale ale consumatorilor.
Comisia Europenă a anunţat miercuri că ar dori să introducă o taxă de manipulare nediscriminatorie, pentru articolele de comerţ electronic importate în UE direct către consumatori, pentru a putea finanţa costurile cu controalele vamale extinse împotriva produselor ilegale.
Potrivit Executivului comunitar, vămile sunt inundate de milioane de colete mici, importate în fiecare zi de Europa, provenind în special din China. O parte din aceste colete nu respectă normele europene sau reprezintă un pericol pentru consumatori. Sumele colectate de pe urma taxei de manipulare ar urma să permită acoperirea costurilor în creştere cu „supravegherea conformităţii a miliarde de astfel de transporturi cu normele UE”, a informat Comisia într-un comunicat.
În 2024. aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depăşeşte 150 euro, au intrat pe piaţa UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare comparativ cu cea din 2023 şi de trei ori mai mare, în 2022. Multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislaţia europeană.
Decizie șoc
Serviciul Poștal al Statelor Unite (USPS) suspendă temporar acceptarea coletelor internaționale din China și Hong Kong.
Această decizie a Statelor Unite este considerată o lovitură foarte grea în special pentru ”Temu” și ”Shein”, care nu vor mai avea acces facil pe piața americană. Decizia vine după ce președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv care elimină o scutire importantă de taxe vamale pentru coletele cu valoare sub 800 de dolari.