Adio, Klaus! Un gest tardiv care lasă extremiștii fără dușman, dar nu și fără muniție

Klaus Iohannis și-a dat în sfârșit demisia. Nu pentru că și-ar fi descoperit brusc conștiința politică sau pentru că ar fi considerat că România avea nevoie de un nou început la Cotroceni. Nu. A plecat pentru că a fost forțat de realitate, de presiunea liderilor coaliției pro-europene și, mai ales, de perspectiva umilitoare a unei demiteri prin referendum.

De două luni, prezența sa la Palatul Cotroceni a devenit un cadou electoral nesperat pentru extremiști. Fiecare zi petrecută în funcție a fost încă o oportunitate pentru AUR, SOS și alți zgomotoși ai scenei politice de a-i ataca „dictatura”, „trădarea”, „slugărnicia față de Bruxelles”. În realitate, Iohannis nu mai era decât o umbră a ceea ce fusese la început de mandat, un președinte care își consumase tot capitalul politic, dar care a ales să tragă de timp.

O decizie care vine prea târziu

Ar fi putut să plece acum două luni, ar fi putut s-o facă imediat după încheierea de facto a mandatului, fără să lase loc acestui spectacol grotesc în care un președinte ajunge să fie practic „evacuat” de propriul său sistem de putere. Dar nu a făcut-o.

Un calcul rece: de ce a ales Iohannis să plece acum?

Motivul real al demisiei este unul simplu și cinic: banii și privilegiile post-mandat.

O procedură de suspendare – care devenise deja posibilă printr-un vot parlamentar – ar fi dus direct la un referendum de demitere. Iar dacă românii l-ar fi demis prin vot, Iohannis ar fi pierdut tot ce vine la pachet cu titlul de „fost președinte”:

✔️ Vilă de protocol
✔️ Pază și protecție permanentă
✔️ Rente și beneficii pe viață

Pe scurt, ar fi ieșit pe ușa din dos ca un președinte debarcat rușinos, nu ca un fost lider care pleacă „demn”. Așa că demisia a fost ultima carte pe care o mai putea juca pentru a salva aparențele.

Cine a câștigat din această demisie?

1️⃣ Extremiștii – care sărbătoresc ca și cum ar fi câștigat o revoluție

În Piața Guvernului, simpatizanții AUR, SOS și alți agitatori deja deschid șampania. Nu pentru că ar avea vreun plan real, ci pentru că, în capul lor, „au învins sistemul”. În realitate, au împușcat un cal mort. Iohannis oricum nu mai conta. Prezența sa la Cotroceni nu mai avea nicio greutate politică reală, iar guvernarea mergea înainte fără implicarea sa.

Dar liderii extremiști au nevoie de spectacol. Vor folosi această seară pentru a-și exalta susținătorii, pentru a simula o victorie istorică și pentru a construi un nou mit despre „poporul care a răsturnat dictatorul”.

Ce vor face mâine, când Iohannis nu va mai fi președinte și nu vor mai avea acest dușman de carton? Probabil își vor căuta altă țintă.

2️⃣ Coaliția de guvernare – care scăpa de o problemă politică majoră

Pentru liderii PNL și PSD, demisia lui Iohannis închide un subiect toxic. Nu mai trebuie să justifice de ce președintele lor a devenit irelevant, nu mai trebuie să dea explicații despre suspendare. Acum, toată lumea se poate concentra pe bătălia electorală propriu-zisă.

3️⃣ Iohannis însuși – care își salvează beneficiile post-mandat

Poate că imaginea sa e praf, dar în buzunar îi rămân casa de protocol, renta lunară și protecția SPP. Suficient pentru cineva care oricum nu părea să fie prea atașat de noțiunea de „prezență publică activă”.

Ce urmează?

Pentru extremiști, va urma o perioadă de oarecare confuzie. S-au antrenat să lupte împotriva „dictatorului Iohannis”, iar acum, fără el, trebuie să își găsească un nou dușman. Cine va fi? UE? NATO? Guvernul? Marcel Ciolacu? Cel mai probabil, următoarea țintă este delegitimarea și răsturnarea actualului Guvern.

Pentru guvernare, vine marea întrebare: cum va afecta asta echilibrul de putere?

Pentru Iohannis, e liniște. Retragere confortabilă, fără mari complicații. Va rămâne un personaj politic de care România se va despărți fără regrete.

Concluzia: un final lamentabil pentru un președinte care a fost cândva o speranță

Iohannis nu a fost un personaj dramatic, exploziv sau revoluționar. A fost un tehnocrat rece, fără carismă, care a urcat la putere pe valul anti-PSD și a sfârșit ca o figură ștersă, lipsită de relevanță politică.

Plecarea sa nu va provoca șocuri majore, dar va reseta scena politică. Cine va ști să profite de acest moment va avea un avantaj decisiv în bătălia pentru Cotroceni.

Dar un lucru e clar: astăzi nu a căzut un dictator. A căzut un om care nu mai avea niciun rol.