Turcii au dat năvală și la Autostrada Timișoara – Moravița (A9). E bătaie mare pentru primul lot!
CNAIR a anunțat, în sfârșit, ofertanții pentru primul lot al autostrăzii Timișoara – Moravița (A9), o licitație demarată în toamna lui 2024, la care termenul de depunere a ofertelor s-a tot prelungit. „Au existat sute de solicitări de clarificare și a trebuit să dăm curs la toate“, explicau oficialii de la Transporturi amânarea termenului. Astăzi au fost depuse ofertele. Și nu sunt deloc puține!
Turcii au dat năvală la Autostrada Timișoara – Moravița (A9). Potrivit unei postări a directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, nu mai puțin de 9 oferte au fost depuse pentru construcția primului lot al autostrăzii Timișoara – Moravița. Vorbim de lotul Remetea Mare – Jebel (35,67 km). Dintre cele nouă asocieri, șase sunt de la constructori din Turcia. Majoritatea au deja lucrări în România.
Iată care sunt ofertanții pentru lotul Remetea Mare – Jebel al A9:
- Asocierea ANTREPRIZA DE CONSTRUCȚII DRUMURI ȘI AUTOSTRĂZI SRL (lider) – DANLIN XXL SRL – GROMA HOLD EOOD – EVROPEISKI PATISHTA AD – FRASINUL SRL (România – Bulgaria)
- Asocierea DRUM ASFALT SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL-PIVDEN SRL (România – Ucraina)
- Asocierea IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (lider) – ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA SA (Turcia – România)
- KALYON INSAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (Turcia)
- KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
- Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (lider) – CBI CONSTRUCTII, TURISM & INVESTITII S.R.L. (Turcia – România)
- Asocierea MAPA INSAAT VE TICARET A.S. (lider) – GUNAL INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)
- Asocierea NUROL CONSTRUCTION SA (lider) – NUROL INSAAT VE TICARET A.S. (România – Turcia)
- WEBUILD SPA – MILANO (Italia)
Turcii au dat năvală și la Autostrada Timișoara – Moravița. Contract de 5,65 miliarde lei fără TVA
Valoarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Remetea Mare – Jebel (35,67 km) este de 5,65 miliarde lei (fără TVA), fonduri asigurate prin Programul Transport (PT) 2021-2027.
Pe traseul acestui lot se vor construi inclusiv:
- 23 de lucrări de artă (printre care Podul peste Râul Timiș, în lungime de aproximativ 1.153 m),
- 1 Centru de Întreținere și Coordonare,
- 2 parcări de scurtă durată (în cadrul parcărilor de scurtă durată se va asigura infrastructura necesara pentru construcția a minimum 6 stații de încărcare pentru autoturismele electrice),
- 4 noduri rutiere (Nod rutier A1 Remetea Mare, Nod rutier DJ592 Albina, Nod rutier VO Timișoara Sud, Nod rutier DN59 Pădureni).
Durata prevăzută pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 48 de luni, din care 12 luni proiectare și 36 de luni execuție.
CNAIR urmează să anunțe în curând și ofertanții pentru Lotul 2 Jebel – Moravița (33,49 km) al A9. Acest tronson are o valoarea contractuală estimată cuprinsă între 4,23 miliarde lei și 4,8 miliarde lei (fără TVA). Pe acest traseu vor fi construite un pod (560 m) peste CF 124 Timișoara – Reșița și DN 58B, două spații de servicii, două parcări de scurtă durată, un Centru de Întreținere si Coordonare (CIC) și două noduri rutiere (Nod rutier DN 58B Voiteg și Nod rutier Moravița).