Cum au motivat judecătorii de la Curtea de Apel decizia arestului preventiv în cazul Laurei Vicol. Profesia de avocat i-a creat acum un dezavantaj

Publicat: 10 feb. 2025, 21:16, de Marian Apipie, în Justitie , ? cititori
Cum au motivat judecătorii de la Curtea de Apel decizia arestului preventiv în cazul Laurei Vicol. Profesia de avocat i-a creat acum un dezavantaj

Scandalul Nordis este departe de a fi încheiat, iar numele celor implicați și legăturile politice și nu numai ale acestora i-au făcut pe judecătorii de la Curtea de Apel București să ia decizia arestului preventiv în cazul Laurei Vicol și a soțului ei, Vladimir Ciorbă. Cei doi au ajuns după gratii pentru o perioadă de 30 de zile, iar motivarea judecătorilor are legătură și cu profesia de avocat a Laurei Vicol. Magistrații au considerat că fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților știa foarte bine că banii provin din infracțiuni.

Cum au motivat judecătorii de la Curtea de Apel București decizia arestului preventiv în cazul Laurei Vicol: infracțiunile au fost puține, de o gravitate extrem de ridicată. În motivare, judecătorii arată faptul că Laura Vicol a comis un număr redus de infracțiuni, dar acestea sunt de o gravitate extrem de ridicată și există suspiciunea rezonabilă că era unul dintre principalii beneficiari ai sumelor de bani delapidate. Judecătorii au avut ca probă și o interceptare telefonică a Laurei Vicol, din care reiese că știa de ancheta DIICOT.

Iată ce au reținut magistrații:

„Deși mai puține ca număr, infracțiunile de care aceasta este acuzată sunt însă de o gravitate extrem de ridicată, probele administrate conducând la presupunerea rezonabilă că inculpata a fost, la rândul său, unul dintre principalii beneficiari ai sumelor presupus delapidate, prejudiciul cumulat pretins cauzat prin activitatea infracțională cercetată în dauna societăților administrate de soțul său Ciorbă Vladimir Răzvan, fiind de peste 40.000.000 lei.

Prin raportare la specificul tranzacțiilor identificate cu privire la inculpată, perioada îndelungată pe care s-au desfășurat aceste tranzacții, care, după cum se observă, coincide cu perioada infracțională a grupului (2018-2024), persoanele prin intermediul cărora ar fi încasat sume de bani, calitatea de asociat a inculpatei în cadrul

HATHOR TRADING ESTATE S.R.L. și CAR STUDIO DETAILING S.R.L. în conturile cărora se reţine că au fost încasate sume foarte mari de bani, contradicțiile între declarațiile oferite unităților bancare care au întocmit rapoarte de tranzacții suspecte și modul în care se reţine că a folosit acești bani (achiziții produse de lux sau stingerea unor datorii) și, nu în ultimul rând, profesia inculpatei – avocat specializat în drept penal (ceea ce presupune cunoașterea legislației, inclusiv în materia prevenirii și combaterii spălării banilor), acreditează presupunerea rezonabilă că aceasta a acționat în cunoștință de cauză, având pe deplin reprezentarea faptelor imputate, a consecințelor acestora și a provenienței sumelor de bani încasate.

Cât a atârnat fosta calitate de deputat a Laurei Vicol în decizia judecătorilor

Faptele imputate inculpatei sunt cu atât mai grave cu cât aceasta a deținut, o perioadă semnificativă de de timp, calitatea de deputat în Parlamentul României din partea unui partid politic, dar și funcția de președinte al Comisiei Juridice – având, așadar, atribuții extrem de importante în procesul administrativ.

De altfel, profesia de bază a inculpatei este cea de avocat specializat în domeniul dreptului penal, ceea ce presupune că aceasta cunoaște mecanismele judiciare, riscurile asociate unor tranzacții financiare lipsite de transparență și, în general, rigorile pe care legea le impune în materia prevenirii și combaterii spălării banilor.

Decizia arestului preventiv în cazul Laurei Vicol. Motivare: Probele administrate relevă presupunerea rezonabilă că inculpata a ales să adere la un grup infracțional specializat în săvârșirea de diferite fraude

Cu toate acestea, probele administrate relevă presupunerea rezonabilă că inculpata a ales să adere la un grup infracțional specializat în săvârșirea de diferite fraude, de o amploare foarte mare, care ar fi acționat în mai multe domenii, ceea ce evidențiază un pericol social deosebit de ridicat. În acest context, dată fiind presupusa implicare a unui funcționar de rang înalt într-o schemă infracțională extrem de elaborată, cum este cea cercetată în cazul de față, pe lângă celelalte elemente anterior expuse, devine evident că numai măsura arestării preventive ar putea asigura buna desfășurare a procesului penal.

Nu în ultimul rând, este avut în vedere și faptul că, după cum s-a arătat în cadrul prezentei expuneri la momentul analizei situației inculpaților sub aspectul stării de fapt și apărărilor formulate, inculpata Vicol-Ciorbă Laura Cătălina, similar presupuşilor lideri ai grupării, pare să afișeze o atitudine de dispreț față de clienții păgubiți, în condițiile în care, existând probe care să ateste suspiciunea rezonabilă că aceasta era conștientă de proveniența infracțională a sumelor dobândite, cu toate acestea le-a cheltuit rapid prin achiziționarea de bunuri și servicii opulente și extravagante într-un interval scurt de timp.

Se presupune la modul rezonabil că inculpata a sprijinit și beneficiat de acțiunile de deturnare a patrimoniului societăților, până la epuizarea completă a resurselor financiare

De asemenea, se presupune la modul rezonabil că inculpata a sprijinit și beneficiat de acțiunile de deturnare a patrimoniului societăților, până la epuizarea completă a resurselor financiare, rezultatul fiind imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale asumate față de clienții cumpărători.

Faptele săvârșite de inculpată, prin complexitatea și amploarea lor, conduc la presupunerea rezonabilă că pentru aceasta comiterea lor constituie o modalitate de obținere a unor mijloace de trai în mod facil, dar şi, că represiunea statului va fi minimă având în vedere atingerea valorilor ocrotite de lege prin vătămarea intereselor generale ale statului și, în subsidiar, ale cetățenilor și mediului de afaceri.

Decizia arestului preventiv în cazul Laurei Vicol. Inculpata ar fi ascuns bunuri care puteau constitui mijloace de probă

Judecătorul de drepturi și libertăți are în vedere și faptul că, după cum reiese din probele administrate, inculpata ar fi ascuns bunuri care puteau constitui mijloace de probă, respectiv terminalul mobil pe care l-a utilizat până în data de 02.02.2025, aproximativ ora 23:00, dată la care a fost dezactivat, a doua zi, la data de 03.02.2025, cu ocazia percheziției domiciliare și, ulterior, la sediul D.I.I.C.O.T. prezentând un alt telefon mobil în contextul solicitării de predare a acestuia.

De asemenea, din discuțiile telefonice interceptate reiese la modul rezonabil că inculpata, într-un mod sau altul, a ajuns în posesia unor informații care nu sunt destinate publicității, respectiv iminența efectuării unei percheziții domiciliare la imobilul în care locuiește împreună cu soțul său, inculpatul Ciorbă Răzvan Vladimir, cu cel puțin câteva zile înainte de efectuarea percheziției.

Conversația care arată că Laura Vicol deținea informații cu caracter confidențial

Astfel, în data de 31.01.2025 (cu trei zile înainte de efectuarea percheziției), ora 10:47:37, inculpata VICOL-CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA poartă următoarea discuție cu numitul Dan Moraru:

DAN MORARU: Da eu nu-l cunosc pe soțul dumneavoastră, dar are…cum să zici, din ce-am văzut eu….

VICOL CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA: Domnule nu-i hoț…

DAN MORARU: …n-are nici o frică, n-are nici o frică

VICOL CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA: N-are nimic, nu are…dar el merge cu capul drept înainte, cum să vă spun…

DAN MORARU: Da

VICOL CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA: Că ne trezim la 6 dimineața în fiecare dimineață de când ne-au anunțat că vin de la DIICOT să-l ia din casă, asta e cu totul altceva.

Discuția evidențiată anterior conduce la presupunerea rezonabilă că inculpata pare să aibă resursele necesare pentru a accede la informații confidențiale, de natură să compromită ancheta penală în desfășurare, context în care, față de împrejurarea că în sarcina inculpatei se reţine şi ascunderea unui bun ce putea constitui mijloc de probă, alături de celelalte elemente prezentate anterior, conduc la concluzia că privarea de libertate a inculpatei VICOL-CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA este absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol social concret pentru ordinea publică (ce rezultă chiar din materialitatea faptelor și din modul în care aceasta ar fi acționat pentru a preîntâmpina descoperirea faptelor și tragerea la răspundere penală), dar și pentru buna desfășurare a procesului penal (evitarea riscului de obstrucționare a anchetei)“, se arată în motivarea judecătorilor.

Citește și: Laura Vicol, scoasă din arest și dusă la spital. Surse: Ar fi acuzat probleme medicale